Instanţa de la Tribunalul Hunedoara nu a fixat încă un termen de judecată în dosarul în care Sindicatul Muntele a acţionat în instanţă administraţia Complexului Energetic Hunedoara pentru neacordarea drepturilor salariale ale angajaţilor societăţii. |
Salariaţii societăţii nu şi-au primit de câteva luni toate drepturile salariale, aici fiind vorba de tichetele de masă, dar şi de banii pentru decontul energiei electrice şi transport. Sindicaliştii susţin că administraţia CEH nu respectă contractul colectiv de muncă. Problema este că la nivelul Complexului Energetic Hunedoara încasările sunt extrem de scăzute. Abia există fonduri pentru plata salariilor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 18 iunie, însă până acum nu a fost fixat un prim termen de judecată.
La momentul la care conducerea Sindicatului Muntele a demarat strângerea semnăturilor pentru a da în judecată conducerea CEH, Darius Câmpean a menţionat că ”Că proces, din punctul meu de vedere, se pune problema termenului de judecată pentru că procesul în sine este extrem de clar pentru că există un contract de muncă valabil care nu este respectat”.
Cosmin BACIU