Desi în prezent fotbalul face o pleidã prezentã în estul Vãii Jiului, la Vulcan sau Aninoasa (unde nu mai existã deloc…), dorim sã amintim nostalgicilor cã echipele din orasele respective au avut performante de-a lungul timpului. Momentul ratãrii promovãrii echipei Inter Petrila în acest sezon în Liga a III-a (Divizia „C”), ne duce cu gândul în vremuri îndepãrtate, când douã echipe promovau în premierã în divizii superioare.

C.S. Aninoasa – dupã rãzboi, în esalonul doi!

La câtiva ani dupã aparitia unor echipe de fotbal la Petrosani, Lupeni, Lonea (Petrila) sau Vulcan, fotbalul prinde rãdãcini si la Aninoasa (avea circa 4.000 de locuitori în 1930), unde în vara anului 1936, la initiativa lui Adrian Braha se înfiinteazã Clubul Sportiv Aninoasa, inspectorul minier fiind si primul presedinte. În perioada celui de-al Doilea Rãzboi Mondial echipa va participa în competitii locale (Cupa Eroilor), activând în sezonul 1946-1947 în Divizia „C”, Seria a 10-a, unde ocupã locul 1 (pe primele patru locuri erau echipele din Valea Jiului!) si promoveazã în „B”.

A fost o luptã „la baionetã” cu echipa C.S. (Parângul) Lonea, pe care a devansat-o cu doar douã puncte! Din pãcate, nu a putut face fatã rigorilor Diviziei „B”, unde ocupã ultimul loc, echipa acuzând în principal efortul de distante, cu deplasãri la Baia Mare, Sighet, Oradea sau Satu Mare. Oricum performanta de acum 70 de ani va rãmâne una de referintã în analele sportului aninosean, când C. S. Aninoasa a promovat la fotbal în Divizia „B”!

Minerul Vulcan – reusitã la a treia încercare!

Înfiintatã în anul 1920, echipa de fotbal C.S. (Minerul) – actuala C.S.M. din Liga a V-a – avut o perioadã de glorie în faza pre-divizionarã, când în fuziune cu C.A.M. Petrosani, sub denumirea de U.C.A.S.P. iese vicecampioanã nationalã în 1925! Rãzboiul si închiderea minei Vulcan duce la un recul al fotbalului vulcãnean care va renaste dupã anii ’50.

12-1

Va juca un baraj pentru promovarea în Divizia „B” (nu exista Divizia „C”) în 1961, dar fãrã succes, 1-1 si 1-0 cu Muresul Deva. În editia 1972-73 Vulcanul are din nou o tentativã, dar pierde barajul cu Dacia Orãstie! Va reusi în sezonul 1976-77, la a treia încercare, într-un meci de baraj cu Libertatea Arad, 1-2 în deplasare si 3-0 acasã. O performantã realizatã de antrenorul Gh. Kotormany si un lot din care fãceau parte Vilus Oltean, Cãtuti, Haiduc, Croitoru, T. Pescar, D. Voicu, J. Stoenescu, I. Popescu, Iacov, Aruncuteanu si altii. O performantã realizatã acum 40 de ani de C.S.M. (Minerul) Vulcan, care a deschis un drum cu multe prezente în anii urmãtori în Divizia „C”.

GENU TUTU