Inspectorii de muncă spun că au amendat, în Valea Jiului, două unități miniere, pentru nereguli în subteran. Defapt, e vorba despre lipsa materialelor necesare lucrului în mină, iar ambele unități au primit termen ca să remedieze problemele.
În subteran lipsesc sau sunt incomplete susținerile galeriilor, ori există apă neevacuată. Sunt materiale pe care minerii nu le au, iar acestea sunt considerate probleme de inspectorii de muncă. Așa că, mina Lonea și mina Lupeni au fost amendate

„Au fost sancționate cu suma de 10 mii de lei, fiecare, două dintre exploatările miniere, pentru neîndeplinirea măsurilor din controalele anterioare. E vorba despre de neasigurarea bazei materiale. Acolo sunt deficitari. E vorba de stâlpi, de susținerea abatajelor, de căile de acces, care nu sunt eliberate corespunzător, de prezența apei pe galerii, dar șine și de neglijența celor care sunt în subteran. Nu sunt deficiențe foarte grave, dar lipsa materialelor este una dintre ele”, a spus Florin Bozdog, inspector șef ITM Hunedoara.
O dată la trei luni, inspectorii de muncă ajung la minele din Valea Jiului și recunosc că în minele din Valea Jiului nu au mai fost incidente grave, de ani buni. Totuși, asta nu înseamnă că verificările nu au loc constant. „Au fost probleme și asta țim, că s-a lucrat, în anumite momente, doar cu salvatorii, dar acestea nu țin de activitatea minieră în sine. Sunt focuri care apar în spatele blocului de cărbune și atunci trebuie luate măsuri. Dar conducerea complexului și a unităților miniere au luat măsurile de fiecare dată și noi am supervizat de fiecare dată și problemele nu sunt foarte grave”, a mai adăugat Florin Bozdog, inspector șef ITM Hunedoara.
Munca în subteran este una extrem de dificilă și se face în condiții grele, mai ales că toate minele din Valea Jiului au un potențial exploziv mare. Minerii au cerut mereu, la fiecare grevă, materiale cu care să lucreze în subteran și unelte adecvate, dar inspectorii ITM găsesc, și acum, aceleași deficiențe legate de lipsa lor.

Diana Mitrache