Un bărbat din Argeș, care transporta câini cu mai multe mașini, s-a ales cu dosar penal, după ce poliția l-a oprit în județul Hunedoara. Voia să îi vândă în spațiul uniunii europene, dar a fost interceptat de poliție și de reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare, care au constatat o serie de nereguli, de la mașini, la actele câinilor.
Polițiștii hunedoreni spun că au identificattrei autoutilitare care transportau animale vii pe teritoriul județului nostru. Erau câini care urmau să fie duși în Uniunea Europeană. La verificări au participat și inspectorii veterinari, iar la final, au fost întocmite trei dosare de cercetare penală pentru neglijență în serviciu,fals intelectual, și abuz în serviciu față de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Argeș.
Polițiștii spun că acesta întocmise în mod defectuos certificate de sănătate animală necesare exportului de animale, deși nu îndeplineau condițiile legale să facă obiectul comerțului de animale. Și, tot în acest caz este cercetat pentru fals în înscrisuri un medic veterinar cu liberă practică.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, au aplicat sancțiuni contravenționale ca urmare a neregulilor constatate, în valoare totală de 28.200 lei.
De asemenea, o autoutilitară aparținând unei societăți din județul Ilfov, ce transporta animale vii din specia canină s-a întors la punctul de plecare în vederea remedierii deficiențelor constatate.
Diana Mitrache