Polițiștii au deschis un dosar penal in rem, după ce la o secție de vot aflată în centrul municipiului Petroșani, s-a întrerupt procesul de vot. Doi oameni au reclamat în acelasi timp că au buletinele de vot deja ștampilate și, ca atare, la fața locului a venit imediat un reprezentat al Biroului Electoral. „Votarea s-a întrerupt aproximativ o oră. Există suspiciunea că a avut loc o fraudă. Poliția va face cercetări”, a spus Bogdan Lic, președintele Biroului Electoral de la Petroșani.
Oamenii care s-au aflat la coadă în acel moment, pentru a vota, au fost nevoiți să aștepte mai bine de o oră, până ce polițiștii au efectuat verificări. „În data de 27.09.2020, în jurul orei 12:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către președintele unei secții de votare din Petroșani cu privire la faptul că doi alegători au sesizat faptul că au primit buletine de vot având aplicată ștampila „votat”.
În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.”, a spus și Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Secția de vot a fost redeschiă, după ce polițiștii au terminat verificările la fața locului, dar după mai bine de o oră.
Diana Mitrache