Nicolae Guta este in doliu. Fratele sau, Samir Lingurar a murit sambata dimineata, dupa o perioada in care a agonizat pe patul de spital, la Petrosani.
Samir Lingurar s-a stins din viata la 43 de ani pe patul de spital la sectia ATI a Spitalului de Urgenta din Petrosani, dupa mai multe saptamani in care a agonizat. Barbatul avea cancer si se afla in metastaza generalizata si doar aparatele l-au tinut in viata pana acum. In fiecare zi, cat a stat internat, rudele sale l-au vizitat si personalul sectiei ATI a fost chiar impresionat de solidaritatea rudelor sale. Chiar si Nicolae Guta a venit de cateva ori si si-a plans fratele la capataiul patului de spital, unde era ventilat. Trupul neinsufletit al omului a fost dus de rudele sale la casa din Iscroni, unde il vor priveghea in liniste.