Doi medici din municipiul Petroşani au semnat vineri dimineaţă adeziunea la PNL. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă din Petroşani şi medicul Bogdan Şink sunt două nume care au ales să facă politică de dreapta.
Dr. Vasilescu chiar a menţionat că face asta pentru că politica este prea implicată acum în sănătate şi a avut de suferit din acest motiv. De altfel, medicul a mai fost în PNL şi acum, de fapt, a revenit.
La sediul PNL din Petroşani, medicii Alin Vasilescu şi Bogdan Şink au semnat adeziunile la această formaţiune politică, după ce, în ultima vreme, managerul spitalului de la Petroşani, a constatat, aşa cum a şi afirmat, că a avut probleme fiindcă a lăsat o vreme deoparte politica. Dar, una peste alta, liberalii s-au mândrit cu o astfel de achiziţie, care vine după cea a managerului Cosmin Rădescu de la teatrul din Petroşani.
„Eu le mulţumesc pentru decizia luată. Practic, dumnealor nu fac altceva decât să întărească echipa de profesionişti pe care PNL a avut-o şi o are. Chiar dacă, până acum au fost doar susţinători ai mei, personal, sau ai echipei pe care o conduc, de această dată vor să şi oficializez, sau să formalizeze această apartenenţă către PNL”, a spus, la momentul semnării adeziunilor, Tiberiu Iacob Ridzi, preşedintele PNL Petroşani. „De fiecare dată, când oameni care au demonstrat în profesia lor că sunt extraordinari, excepţionali, decid că se alătură unei echipe, eu cred că este o zi foarte bună. Cu atât mai mult, cu cât cred că viaţa politică are nevoie de o înnoire”, a adăugat şi Adrian David, prim-vicepreşedinte PNL Hunedoara.
Medicul Alin Vasilescu a mai fost membru PNL şi spune că a revenit în această formaţiune, tocmai pentru că a observat că ar fi avut de suferit spitalul. „Decizia a fost luată în momentul în care am sesizat diferenţa, din păcate, foarte mare, care se face pe domeniul sanitar, între diferitele partide de pe eşicherul politic. Chiar dacă în ultimii ani nu am făcut parte din politică, am considerat întotdeauna că sănătatea nu are nicio legătură cu politic. Din păcate, ultimele luni mi-au arătat că lucrul cesta nu este real şi faptul că facem din sănătate populaţiei un joc politic, mi se pare puţin deplasat”, a spus dr. Alin Vasilescu, manager SUP.
Celălalt medic a fost mai rezervat şi şi-a asumat liberalismul ca o convingere mai veche. „Convingerile mele sunt de multă vreme liberale şi sunt sigur că, susţinând această echipă, vom reuşi să câştigăm alegerile”, a menţionat medicul Bogdan Şink.
Formaţiunii PNL i s-a alăturat, în ultima vreme, şi managerul Teatrului Dramatic I.D Sârbu din Petroşani, Cosmin Rădescu, iar Tiberiu Iacob Ridzi a spus că echipa liberală va fi şi mai mare, în viitorul apropiat.
Spitalul din Petroşani folosit în campania pentru primărie
Spitalul din Petroşani a fost ţinta acţiunilor politice în urmă cu câteva săptămâni, când principalul candidat la fotoliul de la Petroşani, aflat acum în opoziţie, Costel Avram, a vorbit despre susţinerea necondiţionată, a managerului Alin Vasilescu, pentru actualul primar liberal, Tiberiu Iacob Ridzi.
În fapt, totul a izbucnit în momentul în care, spitalul de la Petroşani ar fi primit o donaţie din partea PSD Hunedoara, iar managerul Alin Vasilescu nu a coborât în curte ca să le mulţumească. Şi asta, în condiţiile în care, la fiecare acţiune în curtea unităţii medicale, pe care o întreprinde echipa din primărie, condusă de Tiberiu Iacob Ridzi, Alin Vasilescu a ieşit la poză. De aici, un întreg scandal, ce a degenerat până în organizarea unei campanii de strângere de semnături pentru susţinerea medicului Alin Vasilescu, medicul care a gestionat corect, pe toată perioada pandemiei, problemele acestui spital, care nu a fost nici măcar spital-suport COVID, dar a avut zeci de persoane infectate, atât în rândul pacienţilor, cât mai ales în rândul personalului medical. Nu o dată, însă, medicul Alin Vasilescu a menţionat, în această perioadă, că spitalul de la Petroşani a fost lipsit de sprijin din partea autorităţilor judeţene.
Diana Mitrache