Institutiile de credit sunt chemate în instantã. Pe rolul instantelor de judecatã hunedorene au fost înregistrate deja primele dosare care au ca obiect “alte cereri *dare în platã – Legea nr.77/2016”. În cele douã dosare încã nu a fost stabilit primul termen de judecatã

Astfel se stabileste faptul cã respectiva lege se aplicã raporturilor juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor. darea în platã opereazã ca o variantã a plãtii si deci, în principiu, produce aceleasi efecte, stingând obligatia cu toate garantiile si accesoriile ei. Dacã prestatia initialã a avut o valoare mai mare decât prestatia executatã, depãsind astfel conditia echivalentei rezonabile, debitorul este obligat sã plãteascã o sultã, altfel operatia ar putea fi consideratã o liberalitate, adicã o iertare partialã de datorie, cu titlu gratuit (eventual, o remitere de datorie cu titlu gratuit).

Dacã, dimpotrivã, noua prestatie are o valoare superioarã, creditorul initial poate deveni debitor al excedentului fatã de prestatia care îi este datoratã si plãti astfel o diferentã de valoare. Darea în platã se poate realiza prin transferul în contul datoriei a unui drept de proprietate sau unui alt drept real.

Monika BACIU