Una din cele mai mari multinationale care are capacitãti de productie în România a fost la Petrosani pentru a recruta fortã de muncã. Aproximativ 40 de persoane s-au prezentat la întâlnirea cu reprezentantii firmei, însã au existat si CV-uri depuse pe site-ul companiei.
“Noi cãutãm colegi, suntem în continuã extindere. La Blaj suntem de 10 ani si suntem 2200 de colegi, în viitorul apropiat vom fi peste 3000 pentru cã se aduc proiecte noi si se investeste foarte mult în zonã. Cãutãm ingineri mecanici, electromecanici, automatizãri, informaticã industrialã si studenti din anii terminali sau master. Noi avem si un program destinat studentilor, care se numeste Working Student si dorim sã îi angajãm pentru a avea experientã în companie. Ulterior vor fi trecuti pe posturi full-time ca inginer de productie, inginer de proces, mentenantã, calitate”, le-au explicat reprezentantii firmei celor prezenti.
Compania le oferã si studentilor posibilitatea de a se angaja, dar în acelasi timp de a urma cursurile universitare. Conditia obligatorie pentru cei care îsi depun dosarele este cunoasterea limbii engleze la nivel mediu.
“Pentru studenti nu existã cerinte în ceea ce priveste experienta, reprezintã un avantaj dacã au fãcut practicã sau intershipuri, iar pentru partea indirect productivã, adicã full-time, cerintele sunt de douã feluri. Este partea de Junior, new entry, unde experienta se cere între 1-3 ani, iar pentru senior se cere experientã de peste 3 ani. Limba englezã este obligatorie la un nivel conversational mediu pentru cã tot ceea ce tine de top-management, proceduri si specificatii sunt în limba englezã”, au mai explicat cei de la firmã.
Dacã existã persoane care vor fi selectate acestea vor avea posibilitatea de a se reloca la Blaj, în judetul Alba, iar pentru acestia compania le deconteazã chiria.
“Este un avantaj foarte mare, faptul cã li se oferã posibilitatea de a vã reloca. În momentul de fatã avem peste 200 de colegi angajati din toatã tara, din Iasi, GalatI, Timisoara, Cluj”, au mai completat reprezentantii firmei.
Majoritatea persoanelor care s-au prezentat la întâlnire au fost tinere, însã au fost si persoane de vârsta a doua. “Nu am loc de muncã aici. Am cãutat si nu m-a angajat nimeni. Am fost miner, ce sã mai fac? Sunt dispus sã mã mut oricând oriunde dacã mi se oferã un loc de muncã”, a spus un fost miner prezent la întâlnire. Cei interesati pot trimite, în continuare, CV-urile pe mailul companiei Bosch.
Monika BACIU