Sunt putini cei care au avut curajul si inspirata de a investi sumele compensatorii într-o afacere. Si mai putini cei care au avut succes, însã acestia din urmã au dovedit cã pot face si altceva decât minerit.

Un nou val de disponibilizãri în industria minierã este programat pentru acest si va scoate pe „piata somerilor” din Valea Jiului circa 500 de persoane. Diferenta dintre acestia si cei deja existenti,este cu privire la banii pe care-i primesc cei din urmã. Sume consistente, cel putin la prima vedere, care ar trebui pe parcursul celor doi ani, noilor disponibilizati sã le asigure traiul. Asta dacã nu vor pãti ca si cei care au plecat din CNH la ultima disponibilizare. Acestia au trebuit sã protesteze zile în sir pentru a-si primi banii. Putine sunt povestile de succes în care ortacii trimisi în pribegie au si reusit sã se transforme în patroni de succes.

Exceptii

Pentru multe familii din Valea Jiului, anul 1997 a însemnat condamnarea la sãrãcie. Ortacii, furati de mirajul celor 6-20 de salarii compensatorii si-au pãrãsit locurile de muncã. Multi dintre ei, originari din zona Moldovei si-au vândut pe sume de nimic locuintele si cu banii din disponibilizare au plecat cãtre locurile natale pentru a se ocupa de agriculturã. Numai cã socoteala nu s-a potrivit si dupã chefurile în care s-au tocat cele 20-30 de milioane de lei vechi primite de fiecare miner care a solicitat concedierea, cei în cauza s-au întors în Vale, îngrosând rândurile somerilor. Valea Jiului nu mai avea sã-i primeascã, cel putin nu le mai oferea bunãstarea pe care o aveau când munceau la minã. Au fost sfãtuiti sã-si porneascã o afacere, dar pentru multi era prea târziu. Banii erau deja terminati, astfel cã, doar câtiva au intrat în rândul patronilor si putini au reusit sã supravietuiascã. Rãmasi pe drumuri, au pichetat tot ce s-a putut picheta, si-au dat foc, au mãrsãluit pe strãzi, iar pânã la urmã s-au multumit cu ajutoare de urgentã, acordate de guvernanti pentru a le închide gura.

Începutul sfârsitului

Tensiunile generate de programul de disponibilizare s-au amplificat în Valea Jiului. În 1999, prin ministrul Industriei, Radu Berceanu au fost închise douã mine ineficiente, minele Dâlja si Bãrbãteni. Alti 3000 de mineri rãmân pe drumuri, dar de aceastã datã cer si alternative în schimbul locurilor de muncã pãrãsite, pe lângã compensatiile salariale. Acestea nu aveau sã aparã, cum nu veneau nici investitorii promisi de la Bucuresti. Ortacii rãbufnesc si condusi de Miron Cozma pornesc un mars cãtre capitalã care se finalizeazã cu un rãzboi între mineri si militari la Costesti-Stoenesti, ceea ce avea sã devinã „Mineriada ‘99”. Ion (40 de ani) este unul dintre minerii care si-au pierdut locurile de muncã în 1997. A primit în schimbul disponibilizãrii aproximativ 12 milioane de lei deoarece avea doar opt ani de muncã în subteran. Fostul ortac si-a cumpãrat o garsonierã într-un cartier mineresc si s-a privatizat. A început cu un chiosc alimentar iar mai apoi s-a orientat spre turism.

„Cu 11 milioane am reusit sã-si cumpãr garsoniera, iar socrii m-au ajutat cu restul de bani sã îmi fac magazinul. A mers o perioadã foarte bine, a fost profitabil pentru cã încã erau multi mineri. Cu profitul de pe urma magazinului mi-am cumpãrat o parcelã de teren în Parâng si am construit o cabanã. Pe parcurs m-a extins si am fãcut si afacerea asta sã meargã. Vreau sã vã spun cã tot ce am obtinut am reinvestit. Am o Dacie si locuiesc într-o garsonierã cu sotia. Nu mi-am cumpãrat vilã sau masini de lux pentru cã îmi îngropam afacerea. Totusi este forte greu sã reusesti sã faci ceva. Eu nu-mi condamn colegii care nu au reusit sã facã ceva. Statul doar ti-a luat, cu nimic nu m-a ajutat ”, spune fostul miner. Bãrbatul mai declarã cã s-a sãturat de Valea Jiului si vrea sã-si vândã totul sã plece în Spania. „Nu ai nici un sprijin, pentru ce sã mai stau. Este mult mai bine decât la noi, iar pânã la sfârsitul anului cred cã mã si mut. Nu mai merge aici, iar Valea Jiului va rãmâne si peste 20 de ani la fel de sãracã, poate mai sãracã”.

Maximilian Gânju