Senatorul Cristian Resmeriță spune că, la București, se poartă discuții pe noua Lege a pensiilor. Acolo au fost și reprezentanți ai minerilor și chiar ministrul hunedorean Natalia Intotero, alături de alți membri din Guvern.
” În această dimineață, împreună cu reprezentanții Sindicatului Muntele am participat la o întâlnire cu vicepremierul României, domnul Marian Neacșu.
Alături de acesta s-au aflat și doamna Intotero Natalia Elena, ministrul familiei, tineretului si egalitătii de șanse, domnul Sebastian Burduja, ministrul energiei, dar și reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, Ministerului Economiei si Casei Naționale de Pensii.
De asemenea a fost prezent si șeful Cancelariei Primului Ministru, domnul Alexandru Mihai Ghigiu.
Am discutat aspecte legate de activitatea Complexului Energetic Valea Jiului, dar si aspecte legate de noua Lege a pensiilor”, a spus Cristian Resmeriță.
“Dezbaterile au fos conduse de viceprim-ministrul României, domnul Marian Neacșu și de ministrul energiei, domnul Sebastian Burduja. Aspecte abordate: informare reciprocă privind ultimele evoluții în implementarea măsurilor pentru operaționalizarea Complexului Energetic Valea Jiului și raportarea acestora, atât la obligațiile Guvernului României negociate cu Comisia Europeană, cât și la angajamentul actualei guvernări de a susține comunitățile miniere carbonifere aflate în tranziție energetică; rezolvarea unor probleme de ordin administrativ care au apărut odată cu formarea CEVJ- transferul activelor din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului, în cazul acesta CEVJ; demararea studiilor de fezabilitate și realizarea efectivă a grupului pe gaz la Termocentrala Paroșeni și realizarea parcurilor cu panouri fotovoltaice pe perimetrele CEVJ; tangențial, discuții privind legea pensiilor”, spune Președintele Sindicatului “Muntele”, domnul Darius .