În deschiderea ședinței Consiliului Județean Hunedoara de la sfârșitul lunii august, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a acordat Diplome de Excelență domnilor AL DULAIMI Salman Daoud Zebal, HASAN Ahmed Abdulfattah Hasan și KARIM Dalawer pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea economică și socială a județului Hunedoara. Cei doi sunt reprezentanții companiei Mass Global Energy, care derulează în județul Hunedoara cea mai mare investiție privată din țara noastră.
Proiectul de acordare a diplomelor a fost adoptat de consilierii județeni prezenți cu o abținere.
Compania Mass Global Energy derulează la termocentrala Mintia unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în valoare de 1,4 miliarde de euro. Proiectul aflat deja în derularea vizează realizarea unei centrale electrice pe gaz care va asigura un aport important de energie pentru sistemul energetic național. La Mintia au ajuns deja primele două turbine și echipamentele aferente și se estimează că prima turbină va fi pusă în funcțiune în vara anului viitor.
„I-am felicitat din suflet pe cei trei reprezentanți ai companiei pentru implicarea și seriozitatea de care dau dovadă în implementarea acestui proiect de mare anvergură. Mă bucur să văd că odată cu această investiție, Mintia va redeveni „Steaua de pe Mureș” și că aici în următorii doi ani se vor crea 700 de locuri de muncă, iar noua capacitate industrială va relansa economia județului nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, în cadrul scurtei ceremonii de înmânare a diplomelor.