F ondurile europene pentru dezvoltarea Văii Jiului sunt
disponibile prin programul Just Transition. Trebuie însă și ca marii investitori să vină în zonă pentru a realiza locuri de muncă. Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni susține că există o axă de finanțare destinată investitorilor privați.
”Dezvoltarea Văii Jiului trebuie realizată și cu marii investitori. Aici, vom avea o axă de finanțare pentru acest capitol. Ne dorim, împreună cu Guvernul României și Ministerul Fondurilor Europene, să atragem un număr cât mai mare de investitori pentru dezvoltarea Văii Jiului”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Edilul subliniază că fonduri vor exista, însă își propune să obțină anumite subvenții
pentru angajatori.
”Bani vor exista. Trebuie să știm să îi folosim noi cât mai bine, să ne atingem punctele pe care ni le dorim. Patronii din Valea Jiului care nu au posibilități să ofere salarii care să fie mulțumitoare pentru angajați. Astfel, îmi doresc să pot să pun la punct un proiect, precum Bahtalo, ca din
fonduri europene să reușim să oferim firmelor anumite subvenții. Pe noi ne interesează să atragem fonduri europene pentru problemele pe care le avem noi: drumuri, canalizare, școli, spital”, a mai precizat Lucian Resmeriță.
Monika BACIU