Până când vor fi funcționale Centrele cu aport voluntar, unde fiecare își va duce deșeurile mari din gospodărie, firma care face salubrizarea organizează o nouă campanie. Sâmbătă, la Petroșani, mașinile vor strânge, de la ghenele de gunoi, deșeurile de acest tip.

Potrivit firmei care se ocupă cu salubrizarea, pe raza municipiului Petroșani, are loc o acțiune de ridicare a deșeurilor de mari dimensiuni, sâmbătă, 8 martie, în intervalul orar 10:00 -13:00.
La categoria deșeuri voluminoase intră: saltele, mobilă veche, oglinzi de dimensiuni mari, damigene mari, mochete, schiuri, perdele pentru exterior și alte astfel de obiecte din gospodărie.
Acestea pot fi depozitate, sâmbătă, până la ora 13:00, la platformele ori punctele gospodărești, amplasate în municipiul Petroșani, astfel încât să nu încurce circulația și să permită accesul utilajelor în vederea colectării.
Până în vară vor deveni funcționale platformele de la Centrele cu aport voluntar, care deja au fost construite cam în toate orașele Văii Jiului.
Deocamdată, însă, aceste deșeuri ajung la ghene și asta în ciuda campaniilor ce au loc periodic. Iar poluarea este îngrijorătoare. Asta pentru că multe deșeuri de acest fel ajung până și în albiile apelor.

Diana Mitrache