Judetul Hunedoara este primul in care principalele blocuri electorale si-au stabilit candidatii. Opt parlamentari din actuala legislatura incearca sa-si conserve posturile. In doua colegii se dueleaza fosti colegi de partid – Vezi mai jos posibilele dueluri:
C andidati Camera Deputatilor
C1. Laurentiu Nistor (USL/PSD) vs. Mircea Borca (ARD/PDL)
C2. Natalia Intotero (?) (USL/PSD) vs. Iosif Veniamin Blaga (ARD/PDL)
C3. Dan Radu Rusanu (USL/PNL) vs. Daniel Raducanu (ARD/PDL) – deputat in functie, Mariana Campeanu (PNL)
C4. Cornel Resmerita (USL/PSD) vs. Constantin Branduse (ARD/PDL)
C5. Ion Rus (USL/PSD) vs. Alexandru Lautaru (ARD/PDL) – deputat in functie: Monica Iacob Ridzi
C6. Bogdan Tampau (USL/PNL) vs. Mircia Muntean (ARD/PDL)
C7. Carmen Harau (USL/PNL) vs. Gheorghe Barbu (ARD/PDL) – ales in 2008: Viorel Arion (PDL)
C andidati Senat
C1. Cosmin Nicula (USL/PSD) vs. Florin Marza (?) (ARD/PDL)
C2. Dorin Paran (USL/PNL) vs. Dorin Gligor (ARD/PDL)
C3. Mariana Campeanu (USL/PNL) vs. Marieta Ilku (ARD/PDL)
D oua derby-uri si patru certitudini
„Meci” echilibrat la Deva
Doua dueluri pentru Camera Deputatilor se anunta ca fiind cele mai echilibrate si chiar foarte interesante. In Colegiul 6 CD, care acopera municipiul Deva, candideaza deputatul in functie, Bogdan Tampau (PNL) si pedelistul Mircia Muntean (PDL). Se intalnesc practic un liberal cun un fost liberal, Muntean fiind din 1996, pana in 2011 cand a trecut la UNPR, primar PNL al Devei. Muntean a candidat in 2012 pentru sefia Consiliului judetean, dar s-a clasat pe locul 2.
Daca analizam rezultatele electorale anterioare, rezulta un duel foarte, foarte echilibrat. Daca s-ar repeta rezultatele si participarea la urne din 2008, atunci, voturile lui Tampau si ale candidatului de atunci al PSD+PC, Tiberiu Margineanu, ar fi suficiente pentru „inciderea colegiului”, adica realizarea a 50% plus 1 vot. Daca ne ghidam dupa scorurile de la localele din 10 iunie, situatia se complica, iar Muntean are un avantaj sensibil. Mircia Muntean a obtinut in Deva 16.049 voturi in scrutinul pentru Consiliul judetean. Nu excludem insa ca un numar de voturi Muntean sa le fi obtinut prin confuzie. PDL si UNPR au candidat in judetul Hunedoara sub denumirea de USP (Uniunea Social Populara). Sigur au existat alegatori care au confundat USP cu USL, iar faptul ca Muntean a fost ani multi liberal, a intarit confuzia. Candidatul USL la primaria Deva, Tiberiu Margineanu (PC) nu a scos un scor rau: 14.768 voturi. Pe de alta parte, la referendum, s-au inregistrat 25.232 pentru demitere, deci se poate aprecia ca minimum 20.000 au fost voturi ale simpatizantilor USL. Concluzionand, oricare dintre cei doi poate obtine locul 1 in colegiu, dar nu credem ca invingatorul va inregistra majoritatea calificata.
M omentul adevarului in Hunedoara
In municipiul Hunedoara (Colegiul 7), USL vine cu un „new entriy”, Carmen Harau, care va avea drept principal adversar pe PDL-istul Gheorghe Barbu, actualul secretar general al Camerei Deputatilor. Harau, dupa ce a stat 10 ani in PSD, a trecut recent la PNL. In Hunedoara, deputatul ales in 2008, Viorel Arion (PDL) a devenit primar pe 10 iunie in urma unui scrutin indelung contestat – in privinta lui a plouat cu acuzatii privind numeroase fraude comise si inainte si in ziua votului. USL nu a avut candidat, l-a sustinut pe independentul (desprins din UDMR) medicul Bende Barna. Diferenta cu care a castigat Arion a fost de 700 de voturi, una foarte mica la nivel de municipiu. La referendum si aici s-au inregistrat peste 25.000 de voturi pentru demitere. Harau are prima sansa, dar si la Hunedoara se pare ca nu se va inchide colegiul.
Achizitiile penale ale PP-DD
Monica Iacob Ridzi (ex PDL) si Raj Tunaru (ex PRM, ex PT) sunt achizitiile de „marca” ale gruparii lui Dan Diaconescu. Amandoi cu probleme cu justitia. Tunaru a efectuat un stagiu in puscarie in SUA pentru violenta domestica, iar Ridzi este judecata pentru mai multe infractiuni economice si este putin probabil sa nu fie nevoita sa ceara notite si impresii de la Tunaru. Nu se stie insa cand se va intampla acest lucru. Nu este exclus ca in PPDD sa mai apara doua vedete locale. Este vorba de doi fosti PSD-isti care de multa vreme au fost rejectati de partidul lor si care ar putea sa se regaseasca sub umbrela pestrita a lui DD.
F avoritii certi
Laurentiu Nistor (USL/PSD – C1-CD), Dan Radu Rusanu (USL/PNL – C3-CD) si Cosmin Nicula (USL/PSD – C1-S) sunt cotati cu sansele cele mai mari de a castiga colegiile cu 50%+ 1. Sanse bune de a inchide colegiul are si Cornel Resmerita (USL/PSD – C4-CD). Tot cei patru sunt parlamentari in functie, iar adversarii lor nu sunt deloc redutabili. Surprinde faptul ca Dan Radu Rusanu a trecut de la Senat la Camera. Miscarea este un strategica. Cu Rusanu castigator cu colegiu inchis la Senat, exista riscul ca Dorin Paran, care s-ar putea sa castige, dar fara majoritate calificata, sa fie eliminat in detrimentul locului 2.
Se joaca…
Favoriti sa castige, dar fara majoritate calificata sunt Iosif Veniamin Blaga (ARD/PDL – C2-CD) si, se pare ca si Monica Iacob Ridzi, pentru ca in colegiul „Petrosani”, legea o face inca familia Ridzi cu primarul Tiberiu Ridzi in frunte. In aceiasi situatie se afla se afla si Mariana Campeanu (USL/PNL – C3-S) – ea o are adversara pe o fosta campioana mondiala in sala la saritura in lungime, Marieta Ilku. Evident, nu sunt excluse nici surprizele. Nu este un derby, dar sansele sunt relativ egale in colegiul 2 pentru Senat. Aici ex PDL-istul Dorin Paran, senator in functie se bate cu actualul lider al PDL, Dorin Gligor, care a ocupat locul 2 pe 10 iunie cand a candidat la primaria municipiului Deva.
Nota: Nu este exclus ca unul sau doi candidati PDL sa fie infirmati „la centru”.
www.pesurse.ro