Organigrama Serviciului Roman de Informatii s-a imbogatit cu o noua structura formata din oameni paranormali, informeaza pesurse.ro. Site-ul citat sustine ca aceasta este cea mai secreta structura din cadrul intregii institutii, iar Departamentul „PSI” se afla in directa subordine a lui George Maior.
Este vorba despre mai multi ofiteri paranormali, despre care pesurse.ro sustine ca s-au intors recent din California, unde ar fi fost scolarizati timp de peste doi ani de experti ai CIA, specializati in asa-numitele tehnici Remote Viewing. Altfel spus, este vroba despre persoane cu capacitati metapsihice deosebite, care printr-un anume tip de antrenament intensiv, ajung in timp sa se joace cu mintile celor din jur. Cei de la pesurse.ro sustin ca Traian Basescu s-a numarat printre primii politicieni romani care au apelat la sprijinul paranormalilor, fiind nedezlipit de Aliodor Manolea, in timpul confruntarii cu Mircea Geoana. In urma cu peste cinci ani, SRI se lansa in primele experimente in sensibilul domeniu al parapsihologiei, principalul serviciu secret al tarii incercand sa se pregateasca astfel pentru asa-numitul „razboi al mintii”, care se desfasoara acum la nivel global, intre diversele agentii secrete. La acel moment, initiatorii proiectului chiar au si lasat sa scape ceva amanunte in presa despre acest subiect, dar cum opinia publica a reactionat cu o crunta bascalie, s-a hotarat ca „nebunii” sa nu mai fie recunoscuti niciodata oficial. „Conform informatiilor intrate in posesia noastra, procesul de selectie a durat doi ani, dupa care cei mai capabili dintre aspiranti au fost trimisi sub aripa ocrotitoare a CIA. Agentia americana este recunoscuta pe plan mondial pentru atentia deosebita pe care o acorda segmentului parapsihologic din activitatea sa. Iar explicatia pentru fondurile secrete tot mai mari alocate cercetarii in domeniu si formarii de noi agenti paranormali este cat se poate de simpla. Conducatorii acestora sustin ca ofiterii lor pot deturna teroristii de la comiterea unor atentate, facandu-i sa se ”blocheze” in momentele decisive. Sau, daca nu reusesc acest lucru, cel putin le pot induce suspectilor o stare de agitatie extrema, care poate constitui „carligul” necesar pentru arestarea lor, de exemplu pe un aeroport, pentru comportament agresiv”, arata cei de la site-ul amintit.
Activitatea acestor ofiteri paranormali este secreta, iar unii dintre ei ar lucra si in sistem part – time, onorand astfel diverse comenzi politice. Iata si cateva posibile exemple oferite de cei de la pesurse.ro: „Sa nu uitam de ”blocajul” inexplicabil al lui Mircea Geaona la intalnirea decisiva de la Realitatea TV, balbaiala acestuia facandu-l practic presedinte pe Traian Basescu. Cel care, nedezlipit de langa specialistul in psihoenergetica, biosinergetica si programare neurolingvistica, Aliodor Manolea, a rasturnat astfel toate rezultatele sondajelor de opinie. Ce-i drept, la urmatoarele batalii politice purtate in fata electoratului, a venit randul celor din staff-ul lui Basescu sa se planga public ca sunt atacati energetic! In fine, sunt voci care sustin si ca deraparile nevrotice din ultima vreme ale lui Crin Antonescu, ajuns intr-o vadita stare de sevraj politic, ar putea fi tot opera celor de la PSI”.
Carmen Cosman