Un iaz din care se adapă animalele ce trăiesc în Defileul Jiului a devenit locul în care sunt filmate scene ca pe canalele de specialitate, cu animale în sălbăticie. Iar rangerii sunt cei care au montat camerele de supraveghere acoo. Spectacolul este, însă, unul extraodinar.
Atât ziua, cât și noaptea, imaginile suprinse de camerele ce supraveghează starea faunei în zona Parcului Național Defileul Jiului, sunt fascinante. Un mistreț, o bufniță, cerbi, căprioare și, uneori lupii, ori câte un rozător micuț, vin să bea apă, ori să se îmbăieze.
Și locul pare a fi unul de joacă chiar, mai ales acum, cnd vreema a fost din nou foarte caldă. O bufniță ce penaj perstriț poate fi observată cum se bălăcește în iaz și privește parcă spre camnera de filmat. Vin și cerbii, ori căprioarele și se adapă, ori se bălăcesc, ca la SPA, în Defileul Jiului.
Și, la final, mistreții sunt cei suprinși de această dată.
De-a lungul timpului, rangerii din Parcul Național Defileul Jiului ne-au pus la dispoziție imagini cu animalele de aici și așa am putut observa cât de diversă este fauna locului, câte anumale frumoase trăiesc în munții de deasupra Văii Jiului și au demonstrat astfel că zona poate fi un adevărat parc național protejat.
Diana Mitrache