Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a două persoane fizice, în calitate de reprezentanţi ai SC Project Expert Association SRL, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni săvârşite în formă continuată de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Anchetatorii susţin că SC PROJECT EXPERT ASSOCIATION SRL a prezentat cu rea-credinţă documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
”În perioada 2011 – 2015, în contextul realizării a patru proiecte finanţate din fonduri europene ce aveau ca obiect: reabilitarea infrastructurii în oraşele Lupeni şi Băile Herculane, reabilitarea unui spital şi a unui centru cultural din municipiul Lupeni, reprezentanţii SC Project Expert Association SRL ar fi depus la primăriile celor două oraşe atât anterior cât şi după încheierea contractelor mai multe documente false şi inexacte (lista cu experţii desemnaţi pentru a lua parte la proiect, pontaje şi devize, facturi etc.).
Ulterior, cele două instituţii publice au depus înscrisurile respective la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea decontării. Prin aceste demersuri, inculpata SC Project Expert Association SRL ar fi obţinut pe nedrept sume de bani decontate din fonduri europene, totalizând 1.691.291 lei”, se arată într-un comunicat al DNA. În cauză, s-au constituit părţi civile primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane cu sumele de 1.324.067 lei respectiv 318.981 lei. De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţie publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma nerecuperată de 48.242 lei de la primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane. Procurorii DNA au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile, imobile şi asupra unor sume de bani ce aparţin celor trei inculpaţi. Iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara.
Maximilian Gânju