Debitele râurilor, în scădere

D ebitele râurilor sunt în scădere. Potrivit Apelor Române în 364 de localități din 26 de județe din sursa de apă de suprafață și 415 din foraje sunt alimentate restricționat.

Administrația Națională „Apele Române”, alături de reprezentanții Hidroelectrica, reușesc să mențină coeficientul de umplere de peste 70% în principalele 40 de lacuri (cu folosință complexă), adică la 73,61%.
Rezerva (strategică) în principalele 40 de lacuri este 3,19 miliarde de metri cubi de apă, în scădere față de 3,45 miliarde cât era la începutul lunii iulie 2022. Aceasta este suficientă și poate asigura necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se alimentează din sursa de apă de suprafață.

”Orașele mari, inclusiv Bucureștiul, nu se confruntă cu probleme legate de alimentarea cu apă. De exemplu, Bucureștiul se alimentează din râul Argeș și Dâmbovița prin intermediul unui complex de acumulări hidrotehnice și derivații care permit asigurarea fără restricții a resursei de apă în vederea potabilizării pentru următoarele luni.
Fiecare folosință își stabilește pragurile și debitele care pot fi restricționate. Acestea sunt parte integrantă din Planurile de restricții care se aplică gradual conform celor trei trepte, cu respectarea legislației în vigoare. (vezi Caseta Tehnică). Debitele Dunării, scăzute, la jumătate față de media multianuală a lunii august. Debitul Dunării la intrarea în țară este de 1860 mc/s, fiind la jumătate față de media multianuală a lunii august (4300 mc/s). Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere și va ajunge în jurul valorii de 2000 mc/s în data de 8 august. La stația hidrometrică de la Cernavodă a fost atinsă prima treaptă de avertizare (de restricții) și mai sunt 0,77 cm până la atingerea treptei II. Treapta I înseamnă o monitorizare mai atentă a evoluției nivelurilor pe Dunăre și în bazinul de aspirație al centralei de la Cernavodă, în perioada următoare. Conform datelor pe care le deținem, Centrala de la Cernavodă a fost oprită în 2003, când Dunărea avea la intrarea în țară un debit de 1800 mc/s”, arată Apele Române.
779 de localități alimentate restricționat la nivel național

Conform Raportului de monitorizare realizat de specialiștii Administrației Naționale „Apele Române”, precum și de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă, situația la această oră se prezintă astfel:
În special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova continuă fenomenul de secetă. Cele mai afectate județe sunt: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Aici, apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafață, fie din subteran.
”La nivel național, sunt 364 de localități (din 26 județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Maramureș, Satu-Mare, Hunedoara, Alba, Ilfov, Olt, Teleorman, Brașov, Harghita, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Buzău, Ialomița, Dolj, Gorj, Bihor și Arad) alimentate restricționat din sursa de apă de suprafață, respectiv 415 din foraje/fântâni (din 12 județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Dolj, Hunedoara, Maramureș). Facem precizarea că rețelele de alimentare cu apă aparțin operatorilor de apă-canal și aceștia sunt cei care stabilesc restricțiile în alimentarea cu apă în funcție de fiecare caz în parte.
Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 16 secțiuni s-au înregistrat debite sub debitul necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, respectiv în bazinele hidrografice Someș-Tisa, Olt, Crișuri, Jiu, Argeș-Vedea, Siret și în special în bazinul hidrografic Prut-Bârlad. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 23 stații hidrometrice din râuri (sectoare/tronsoane de râuri) sunt secate (Somes-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Olt, Siret și Prut).”, mai notează Apele Române.
Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitele au fost în general în scădere, exceptând cursul mijlociu şi inferior al Siretului şi cursurile inferioare ale râurilor: Someş, Timiş, Ialomița, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuş, Putna, Râmnicu. Sărat şi Buzău, unde au fost în creştere prin propagare. Pe râurile din bazinul Bârladului şi pe cursul mijlociu al Prutului, debitele au fost relativ staționare.
Debitele medii zilnice se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-80%, mai mari (peste 100%) în bazinul Ialomiței, bazinul superior al Oltului, pe cursurile superioare ale Târnavelor, pe unii afluenți ai Argeşului superior (râul Târgului, Argeşel) şi pe râurile din Dobrogea şi mai mici (sub 30%) pe cursul Siretului, pe râurile din bazinele hidrografice: Amaradia, Olteț, Bârlad şi Jijia.
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinul Bârladului unde vor fi relativ staționare. Sunt posibile mici creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte din nordul şi centrul țării, ca urmare a precipitațiilor, slabe cantitativ, prognozate.
Administrația Națională „Apele Române” face în continuare apel la calm și responsabilitate socială în direcția folosirii raționale a resurselor de apă și pe cât posibil a economisirii acestora. Nu uitați de recomandările noastre din ghidul de economisire a apei.
În funcție de evoluția situației, vom reveni cu informații suplimentare.
Monika BACIU