D eși anul trecut aveam zăpadă de la Crăciun, debitele apelor sunt mai mari în acest an. O spun cei care gestionează Sistemul Hidrotehnic al bazinului Jiurilor, și care ne arată că ploile de acum, respectiv ninsorile de la munte, aduc un aport mai mare ca în 2022, când la munte s-a schiat încă de la Crăciun pe un strat de zăpadă consistent.
Responsabililii Sistemul Hidrotehnic Ape Jiu susțin că în 2023 debitele sunt puțin mai mari față de aceeași perioadă de la începutul anului 2022.
Debitul Jiului la Iscroni este acum 10,6 mc/s, în timp ce, anul trecut abia ajunsese la 9,36, iar nivelul Jiului este de 49 cm, în timp ce la începutul lui 2022 aveam doar 43 de cm.
Și la Livezeni avem acum un debit de 4,75 mc/s, pe Jiul de Est, pentru că aici s-au înregistrat precipitații de 13 l/mp până în ziua de miercuri, 11 inauraie 2023. Cel mai mare debit a fost înregistrat la Câmpu lui Neag unde a ploaut cu 25l/mp, iar la Bărbăteni cu 24 l/mp. Și stratul de zăpadă se reface acum, iar miercuri, în vestul Văii Jiului erau 4 cm de zăpadă proaspăt căzută. Asta, în timp ce anul trecut aveam în același loc 11 cm.
Cea mai mare cantitate de precipitații s-a înregistrat la Valea de Pești, unde hidrologii spun că a plouat acum cu 31,6 l/mp. Asta, în timp ce în estul Văii Jiului, la Peștera Bolii nu a fost mai mult de 8,5 l/mp.
Diana Mitrache