Canicula face ca debitele apelor de munte de la noi să scadă, în această perioadă, iar populația să resimtă, în unele zone, o presiune mai mică a apei la robinet. Nu sunt încă probleme, iar cei de la Apa Serv spun că sunt gata să furnizeze apă în condiții optime din sursele ce nu pun încă pro-bleme.

Canicula scade presiunea la robinetele celor din Valea Jiului, dar doar în situații izolate, pentru că, responsabilii de la Apa Serv spun că gestionează fiecare sursă de apă, în fucnție de debite. „Debitele sunt scăzute pe toate sursele de alimentare. Pe est reușim să gestionăm apa de sursa Taia și jieț, prin manevre și sunt zone, unde, la robinet, presiunea este scăzută, dar reclamații la dispecerat. Iar în Vest, unde sursa noastră este lacul de acumulare Valea de Pești, chiar dacă lacul este în scădere, împreună cu cei de la Apele Române, am făcut un program, așa încât, când se ajunge al o cotă de nesiguranță a funcționării, să reușim să alimentăm din sursa Lazărul”, a spus Cristian Ionică,
managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Dar situația nu pare să se îmbunătățească acum. Între 28 – 31 iulie, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării,
disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși
pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Iar la noi sunt posibile și fenomene meteo cu descărcări electrice și furtuni, însă, cei de la Apa Serv spun că sunt gata să intervină, dacă vor fi probleme.
Diana Mitrache