P reședintele Consiliului Județean Hunedoara, profesori universitari, parlamentari, primari și reprezentantul SUPERCOM, firma care gestionează deșeurile la noi în județ, și-au dat întâlnire la Universitatea din Petroșani. Aici au participat la simpozionul dedicat gestionării deșeurilor menajere și fiecare a vorbit despre importanța acestui sector în viața publică.
„Managemenul integrat al deșeurilor în județul Hunedoara” a fost titlul sub care s-a ținut simpozionul și, pentru că la acest moment a venit inclusiv patronul SUPERCOM, firmă ce gestionează deșeurile în 31 de puncte de lucru din România, a vorbit celor de aici despre importanța ca, pe viitor, acestea să ne devină combustibil și să știm să le reciclăm. De altfel toate discuțiile s-au purtat pe această temă acum. „Acționarii, suntem o singură familie de români și ne-am organizat pentru colectarea și transportul deșeurilor și, în ultimul timp de industrializarea deșeurilor. Județul Hunedoara a reușit să fie printre primele unde punem în funcțiune un centru în care funcționează un sistem integrat de management al deșeurilor. Centrul era construit când noi am venit, iar aici putem face întreg ciclul de colectare, transport și industrializare. Sunt momente deosebite când un deșeu devine materie primă pentru industria colaterală și asta e cea mai fantastică situație prin care trecem. Asta, pentru că sunt destul de puține unități care industrializează deșeurile”, a spus Ionel Ciuclea, președintele fondator, administrator SC SUPERCOM SA.
Alături de operator, au venit și profesorii universitari de la Petroșani, iar gazdele au vorbit despre implicarea școlii superioare în elaborarea strategiilor de gestionare a problemelor de mediu. „Pentru că nu ne este indiferent faptul că o pungă de plastic lăsată în mediu poate să rămână acolo 10, 20 de ani, că o cutie de aluminiu de la o băutură poate sta în mediu 20 de ani, ori un PET, poate rezista până la 1000 de ani și pentru că, în opinia multor specialiști, clima tinde să se încălzească și să atingem o limită de la care fenomenul va fi ireversibil, pentru toate acestea, Universitatea din Petroșani și-a propus să pregătească specialiști și în domeniul protecției mediului. Avem un program de licență, dar și unul de master”, a adăugat conf dr ing Nicolae Pătrășcoiu, președintele Senatului Universității din Petroșani.
Simpozionul a atras și parlamentarii, pentru că, așa cum spun cei care gestionează deșeurile, și legislația mai are nevoie de armonizare, dar și primarii, pentru o eficiență a colectării selective. Președintele Consiliului Județean Hunedoara a spus, însă, că județul nostru se află în primele din România, în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. „În 2018, proiectul de management al deșeurilor a fost declarat de către Ministerul Fondurilor Europene, proiect funcțional. Suntem unul dintre puținele județe din țară în care managementul deșeurilor este funcțional. CJH a trimis la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene solicitarea în vederea asigurării finanțării unui proiect prin care ne dorim completarea sistemul de management al deșeurilor, vizat fiind tot lanțul de gestionare al deșeurilor ”, a mai spus și Laurențiu Nistor, președintele CJH. Problemele de mediu nu se opresc acum și atât legislația, cât și întreg sistemul trebuie să fie îmbunătățite.
Cei prezenți au scos la iveală punctele slabe, au punctat părțile bune și au vorbit despre posibile armonizări legislative în acest domeniu.
Diana Mitrache