Prima mașină aflată în trafic a trecut peste podul rutier nou construit la Petrila, sâmbăta trecută, în jurul orei prânzului. S-a dat drumul circulației, iar pe aici va trece întreg traficul greu și cel care duce spre partea de capăt a orașului Petrila.
Investiția a fost realizată la timp și, la momentul inaugurării „unui pod care unește”, au venit consilierii județenei, președintele și administratorul public al forului județean, dar și constructorii care au vorbit despre posibilitatea tehnică de realizare.
„În 15 mai când am semnat ordinul de începere a lucrărilor, am estimat că, până la finalul anului, reușim să terminăm lucrarea și am reușit. Podul are o infrastructură ce a fost realizată prin foraje de piloți de diametru de 1000 încastrați în stâncă. Podul are două benzi de circulație și partea carosabilă este încadrată cu borduri și două trotuare a câte 1,5 m lățime. Podul a fost racordat de la drumul județean, cu centura orașului Petrila și este iluminat noaptea”, spune Gelu Simina, reprezentat al constructorului, care a recunoscut că, la momentul forajelor în apă, tocmai se topeau zăpezile și au luptat cu un debit mărit al Jiului.
Și, unul dintre cei care se bucură de această rută este un întreprinzător local.
„Eu am o fabrică de mobilă pe platoul de pe Taia, unde este centrul de afaceri și camioanele mele foarte greu se mișcau pe zona normală. Dar cred că de azi va fi mai ușor”, a spus Nelu Amarandei, administrator din Petrila.
Consiliul Județean Hunedoara a fost partener cu Primăria Petrila la acest proiect care a costat peste 7 milioane de lei. „Am inaugurat acest pod. Mulți ne-au spus că nu se putea face, dar l-am făcut într-un timp record. Felicit constructorul că l-a realizat în jumătate de an”, a spus Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
„Avem pod de acces direct din drumul național, spre centura orașului și vom scoate traficul greu pe aici. Cred că centrul orașului va arăta mult mai bine, după ce camioanele nu vor mai trece pe aici”, a spus și Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Diana Mitrache