Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, ar putea scrie cu lejeritate un manual despre cum sã pui pe butuci o afacere altãdatã înfloritoare. Sau despre cum sã treci, cel putin la figurat, cu buldozerul peste industrie si sã transformi o uzinã într-un morman de fier vechi, numai bun de dus la centrele de colectare. Vorbim despre societatea UMIROM, care fost zeci de ani vârful de lance al societãtilor de utilaj minier si unul dintre principalii parteneri de afaceri ai actualei Societãti Nationale a Huilei – sub denumirile sale anterioare.
Acum este ruinã. Dupã cumpãrarea ei de cãtre Serafinceanu, firma a murit putin câte putin, pentru ca în cele din urmã sã disparã sub povara datoriilor. Activitatea a fost trecutã, prin sistem suveicã, prin tot felul de firme ale Consortiului Gerom, controlat tot de fostul prefect, dar nici aici lucrurile nu stau deloc bine.
Manual de îngropat afaceri, altã datã prospere si de vânzare a lor la fier vechi. Cam la asta se rezumã tot ce s-a întâmplat la UMIROM dupã privatizarea societãtii de cãtre fostul FPS. SC “Umirom” SA a fost cumpãratã în anul 2000 de fostul prefect PSD al judetului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7,9 miliarde lei vechi, dar si asta în transe. Serafinceanu promitea redresarea societãtii, care înregistra datorii la
bugetul de stat, dar în schimb a ales sã o îngroape definitiv. “Umirom” avea datorii încã de la privatizare, iar în timp nu a reusit sã se redreseze, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Nationalã a Huilei (CNH) Petrosani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect de Hunedoara. Din cauza debitelor foarte mari cãtre stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurator pe bunurile mobile si imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitatie. Firma a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispãrut. Ca sã ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri, putem sã comparãm datele vremii, raportat strict la salariati. În 1977, în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau 3.166 salariati, din care 2.950 muncitori productivi si auxiliari si 216 personal TESA. Dupã privatizarea cu cântec, numãrul salariatilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încã un loc de muncã se gândeau cu groazã la ziua de mâine. Muncitorii povesteau cã veneau la lucru si se uitau în primul rând dacã mai au utilajele la care lucrau, pentru cã toate erau duse la fier vechi si vândute pe bani care nu au mai fost niciodatã reinvestiti pentru salvarea societãtii. Ar trebui precizat cã UMIROM, pe vremea când purta numele de “Atelierele Centrale Petrosani” a fost “maternitatea” Coloanei Infinitului a marelui sculptor Constantin Brâncusi, realizatã aici în 1937. Documentele si schitele celebrei opere expuse la Târgu Jiu ar fi trebuit, cel putin la nivel declarativ, sã fie gãzduite într-un muzeu amenajat chiar în incinta UMIROM. Proprietarul uzinei, fostul prefect Aurelian Serafinceanu, promitea public, în 2001, cã va înfiinta la Petrosani Muzeul Coloanei lui Brâncusi. Nu numai cã acest lucru nu s-a întâmplat, dar din vechea fabricã s-a ales praful. În mare parte, vechile ateliere au fost tãiate si vândute la fier vechi. În locul lor ar fi trebuit sã rãsarã o mândrete de centru comercial, unic la nivelul Vãii Jiului, dar si acesta este un proiect pe care s-a asternut praful.
Afaceri generoase cu statul din fotoliul de prefect
Aurelian Serafinceanu nu a stat cu mâinile în sân si a profitat din plin de notorietatea sau, mai ales, puterea politicã. În timp ce îngropa UMIROM-ul, care s-a prãbusit sub povara datoriilor, trecea obiectul de activitate pe alte firme, înfiintând Consortiul Gerom. Chiar dacã în acte nu figura printre actionari si se prevala de
eori de acest aspect, patronatul real era de notorietate. Iar asta însemna contracte grase plãtite cu generozitate de la bugetul de stat, pentru marfa care nu odatã avea calitate îndoielnicã. CNH era practic îngenuncheatã de puternicul om politic de la acea vreme si putini erau cei care avea curajul sã spunã lucrurilor pe nume. Fostul ministru al Industriilor si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tãiat în carne vie si, dupã accidentul de muncã de al Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relatiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetã si respectiv dovedite a fi desfãsurat activitãti gen cãpusã, printre care si UMIROM, care îsi trãia fãrã sã stie ultimele zile, si SC GEROM INVEST SA. Ancheta s-a finalizat, mãsurile au fost prea putine, iar Gerom s-a reîntors în schemã. Cu mostenirea UMIROM si practicile nou – dobândite, firmele controlate de Serafinceanu au rãmas racordate la banii minerilor. Organele de cercetare penalã au avut în lucru un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Minierã Livezeni de cãtre doi dintre partenerii “strategici” ai Companiei Nationale a Huilei, unul dintre ei fiind SC “Gerom Invest” SA Petrosani. Faptele s-au petrecut în anul 2004 si au fost descoperite de Corpul de Control al CNH, care a înaintat ulterior dosarul cãtre Politia Petrosani. Prejudiciul a fost calculat la acea vreme la 370 de milioane de lei. Procurorii au stabilit cã vinovati erau doi angajati ai EM Livezeni, care au fost acuzati de neglijenta în serviciu. Tot Gerom Invest a fost implicatã într-un scandal legat de livrarea unor piese vechi, de aceastã datã la EM Paroseni, în 2003. În baza unui contract ferm încheiat de CNH cu patronatul firmei, la Paroseni au fost aduse mai multe repere pentru hidraulicã de fortã de la complexurile mecanizate SMA, complexuri aflate deja în functiune. Reperele miniere au fost însã refuzate din cauzã cã prezentau oxidãri exterioare evidente. Piesele au fost desfãcute bucatã cu bucatã si testate pe standul propriu al CNH în prezenta membrilor Corpului de Control, iar în urma acestei proceduri, s-a descoperit cã, pe lângã oxidarea evidenta, piesele mai fuseserã folosite. “Acarul Pãun” a fost, de aceastã datã, un angajat al societãtii care a livrat piesele.
Cântecul de lebãdã si, totusi, în ciuda 
contractelor suspect de avantajoase, firmele Consortiului Gerom nu au stiut sã-si pãstreze suprematia pe piata care le primea chiar si fierul vechi plãtit la pret de utilaj nou, sa cum s-a dovedit. Acum vorbim despre un adevãrat declin, iar relatii comerciale cu actuala Societate a Huilei sunt tot mai putine. E drept, si obiectul de activitate al fostei uzine de utilaj minier s-a tot restrâns si a rãmas la doar câteva produse. “Vorbim despre o decãdere si pentru faptul cã ei produc doar pentru noi. Nu au reusit sã-si gãseascã alte piete de desfacere, iar la noi este o restrângere de activitate. S-au restrâns capacitãtile de productie, s-a diminuat personalul, iar necesarul nostru este mai mic”, a explicat directorul SNH Petrosani, Nicolae Drãgoi. Potrivit datelor oficiale, Gerom mai livreazã acum minelor din Valea Jiului stâlpi si grinzi pentru sustinerea mecanizatã, transportoare sau piese de schimb pentru vasele de extractie. Administratia minierã s-a îndreptat si spre alte piete, cum este cea de profil din Polonia, de unde s-au achizitionat combinele miniere, echipament sau cãptusealã de frictiune pentru instalatiile de extractie cu roatã motoare sau cabluri electrice. Pânã la urmã, este o licitatie deschisã pentru orice
ofertant, iar pretul si calitatea primeazã. Ce spune Aurelian Serafinceanu despre decãderea uzinei si a afacerii patronate de elT Greu de spus, pentru cã este de negãsit. În schimb, am stat de vorbã cu reprezentantul Gerom, Michael Melczer, care a refuzat sã vorbeascã despre UMIROM, pe motiv cã sunt “destul de apãsãtoare” problemele curente ca sã mai vorbeascã “despre trecut”. “Din pãcate niciun domeniu din tara asta nu merge bine la acest moment. Noi nu facem notã discordantã din acest peisaj, din pãcate. Ca încã mai suntem si mergem înainte, este o minune. Aici se încheie comentariul meu”, a declarat Melczer.
Carmen Cosman
