Euforia promovãrii dintr-o serie în care, totusi, doar FC Maramures Baia Mare si Gloria Bistrita au fost adversari redutabili, a creat o stare de spirit dãunãtoare atacãrii noului campionat în Divizia „A”.
La Petrosani, în prima etapã (17 august 1986) 10.000 de spectatori au sperat într-un debut favorabil, dar echipa lui Gigi Multescu nu reuseste decât un 1-1 cu SC Bacãu. Important este însã faptul cã antrenorul Jiului acordã încredere noului val, dând credit unor tineri – Sedecaru, Daniel Timofte, Lasconi, Sorin Henzel – care practicã un joc spectaculos.
Echipa este aproape de o surprizã în etapa a 4-a, la Victoria Bucuresti, dar protejata Securitãtii este cadorisitã la scorul de 1-1, în minutul 80, de arbitrul buzoian Cristian Teodorescu, cu un penalty imaginar, transformat de Ursu. De aici, vin insuccesele pe bandã rulantã: 1-2 cu Petrolul Ploiesti, 0-3 la Steaua, 1-2 cu FC Arges, 0-3 la Corvinul Hunedoara, 0-0 cu Otelul Galati, 0-1 la Flacãra Moreni, dupã etapa a 10-a Jiul consolidându-se pe ultimul loc, cu doar sase puncte. O consolare va fi în etapa a 16-a (7 dec. 1986), printr-un categoric 2-0 cu Dinamo Bucuresti, goluri marcate de Sedecaru si Bãlutã. Finalul de tur gãseste echipa cu un 0-1 la FC Olt Scornicesti. Început de retur fulminant: 1-0 la SC Bacãu, 2-0 cu „U” Cluj, 1-1 la Chimia Rm. Vâlcea, dar firul se rupe în etapa a 21-a (29 martie 1987), 0-0 acasã cu Victoria Bucuresti.
A fost una din cele mai mari farse vãzute vreodatã la fotbal, la Petrosani. Abordat plin de curaj, materialul semnat de reputatul gazetar Ion Vulpe în ziarul „Steagul Rosu” din 31 martie 1987.
„Jiul ar fi putut sã-si asigure avantajul pe tabela de marcaj, încã din min. 12 când Dianu a sutat balonul respins inspirat de Nitu, pe lângã butul stâng. Portarul bucurestean a mai efectuat câteva parade de efect, la suturile lui Vancea (14, 18, 34), Dianu (17), Bãlutã (21, 44, 45). Apãrarea gazdelor a functionat exact, mai ales Szekely s-a remarcat prin interventii sigure, oportune, lansând baloane utile pentru coechipieri; în atac, Vancea a avut cea mai bunã prestatie a sa în primul esalon, dar extremele s-au complicat uneori în dantelãrii inutile, timp în care adversarii s-au repliat. Victoria a adoptat „tactica ariciului”, s-a cramponat în propriul careu, a ignorat faza de contraatac si spectacolul, ba chiar Comãnescu si Zare s-au întrecut în duritãti, sub privirile îngãduitoare ale arbitrilor. Dupã pauzã, a reînceput ofensiva Jiului, în trei minute consecutive (54-57), Lasconi n-a reusit, desi în pozitii ideale, deschiderea scorului; mai apoi, în supraaglomeratul careu a lui Nitu, s-au înregistrat lovitura de cap a lui Szekely (60) în transversalã, suturile lui Lasconi si Vancea, deviate de apãrãtorii bucuresteni. Era semn cã reduta Victoriei, cu luptãtorii vlãguiti, dãdea semne de „cutremurare”, desi antrenorul Nicusor, care sesizase acest lucru, îl înlocuise pe Zare cu Purdea. Dupã alte câteva cornere si ocazia lui Vancea (85) blocat temerar la piciorele ultimului apãrãtor, în minutul urmãtor s-a desfãsurat o clasicã fazã fixã a Jiului – loviturã liberã, executatã, de pe aripa dreaptã, de Multescu, reluatã cu capul, de Neagu, în plasã, dupã ce în calea sa, balonul a atins pieptul unui adversar. Arbitrul de centru Serban Necsulescu (Târgoviste) a validat golul, s-a îndreptat spre centrul terenului apoi, în busculada cu jucãtorii bucuresteni – lovit în asistenta a 13.000 de spectatori – si-a retractat decizia initialã, anulând golul. În acest context subliniem arbitrajul sub orice limitã, vãdit pãrtinitor al brigãzii, S. Necsulescu – I. P. Pãtrut (Timisoara), M. Salomir (Cluj-Napoca) defavorizând formatia gazdelor, fragmentând jocul. Cu toatã insistenta jucãtorilor din Petrosani, scorul n-a mai putut fi modificat, desi Timofte (87), Szekely (88) si Bãlutã (89) au încercat sã finalizeze din pozitii favorabile.
Asadar, Victoria a plecat la Bucuresti cu un cadou nemeritat. Pretiosul punct a fost obtinut – sustinem acest lucru cu toatã rãspunderea – de tendentioasa brigadã a cavalerilor fluierelor, situatia Jiului desi dupã debutul cu dreptul în retur, a devenit, din nou, dificilã, dar sortii nu sunt, totusi, fatali.”
Ce se întâmplase de fapt?
Multi dintre jucãtori îsi aduc aminte… „Era ordin sã ne lãsãm bãtuti, cei de la Victoria spunând cã ne vor aranja ei meciurile în altã parte. Sefii de la C.M.V.J. n-au prea avut încredere si au zis sã ne facem jocul. Ne-au tocat tot meciul, arbitrul Necsulescu a fost execrabil si pânã la urmã a fost 0-0. Dar noi am iesti cu fruntea sus” îsi aminteste jucãtorul Virgil Dianu. Antrenorul-jucãtor Gigi Multescu îsi aduce si el aminte fiecare amãnunt: „A existat o întelegere în tur, Victoria sã ne batã la Bucuresti – ceea ce s-a si întâmplat, scor 2-1 – iar noi sã câstigãm la Petrosani. Pe parcurs Victoria a urcat, ajunsese pe locul 3, vroia în Cupele Europene, îsi uitase întelegerea si au venit hotãrâti sã ne batã. Doar era echipa lui Marian Bãrbulescu, seful Militiei Capitalei… Noi nici n-am vrut sã auzim asta, am fost pe ei tot meciul, iar la golul lui „Zãpadã” Neagu ne bucuram, în timp ce arbitrul Necsulescu a întors-o, cã vezi-Doamne, fusese ofsaid. Nici pomenealã! Cu greu am putut sã-i stãpânesc pe bãieti sã nu-l linseze pe Serban Necsulescu iar tribunele stãteau sã ia foc. A fost unul dintre motivele pentru care am fost lucrati sã retrogradãm. Asta fiindcã avuseserãm tupeul sã batem si echipa M.A.I.-ului, Dinamo, cu 2-0 în tur si ulterior în etapa a 27-a, echipa lui Postelnicu, Flacãra Moreni, cu 4-1. Era prea mult pentru pãpusarii fotbalului românesc. La acea orã, asa cã ne-am pedepsit la final cu retrogradarea”.
GENU TUTU