C ei care nu au plătit pentru apa facturată sunt acum somați să achite facturile. Guvernul a impus ieșirea din starea de alertă, așa că toate facturile mai vechi de 45 de zile, devin executorii și oamenii riscă să fie debranșați. Societățile care
gestionează sistemul de alimentare cu apă au decis să facă acest anunț, pentru că nimeni nu își dorește debranșarea oamenilor.
Odată cu ridicarea stării de alertă, a fost abrogată și Ordonanța de Guvern care interzicea debranșarea utilizatorilor de la serviciul de alimentare cu apă din motiv de neplată.
În această situație sunt mai mulți oameni, iar pentru a evita debranșarea de la alimentarea cu apă, responsabilii societăților de apă au făcut public anunțul privind deciziile de debranșare. Managerul Apa Serv, Cristian Ionică spune că sunt sute de familii care ar risca debranșarea acum. „Noi nu ne dorim acest lucru și tocmai de aceea am înștiințat datornicii ca să își facă inclusiv angajamente de plată, dacă suma este prea mare. Orice factură, dupăă 45 de zile, devine cu titlu executoriu, iar neachitarea impune debranșarea”, a spus Cristian Ionică.
Așa a procedat și Apa Prod de la Deva. „Toți clienții care înregistrează debite restante mai vechi de 45 de zile, către Apa Prod, sunt rugați să achite aceste debite în cel mai scurt timp posibil. Puteți achita factura direct la casieriile societății, la toate punctele PayPoint și 12 Centrul de plăți, la aparatele ROBO ale BRD sau online, pe site-ul societății’ , este anunțul celor de la Apa Prod.
Diana Mitrache