Cu o majoritate covârsitoare de voturi, Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele, a fost reconfirmat pe functie pentru a-i reprezenta pe minerii de la minele viabile ce apartin Complexului Energetic Hunedoara.
Nu au fost prezenti la vot toti membrii de sindicat, însã, numãrãtoarea aratã în felul urmãtor. „Sindicatul Muntele are în jur de 2.400 de membri de sindicat si cei care au votat pe buletine au fost 1.399. La functia de presedinte Darius Câmpean a fost ales cu 1.030 de voturi. Ioan Calotã  a obtinut doar 315 voturi, iar buletine nule au fost 53, în timp ce  buletine anulate au fost 901”, a spus Lucian Enculescu, presedintele Comisiei de numãrarã a voturilor.
Buletinele anulate au fost date de numãrul absentilor de la vot. Cele nule, au fost cele ce nu au putut fi validate de cãtre comisia de numãrare.
Pentru functia de Presedinte executiv au candidat Alin Sân, care reprezintã sindicalistii din Sediul CEH si Mihai Dafinoiu  de la EM Vulcan, câstigãtorul fiind Sin cu o diferentã de câteva voturi.  „Domnul Dafinoiu a întrunit 626 de voturi si Alin Sin 698, voturi nule fiind 75”, a precizat Enculescu.
Departamentul de la Mina Vulcan, condus de Mihai Dafinoiu, a depus contestatie, nefiind multumit de rezultatul alegerilor pentru functia de presedinte executiv si cea de secretar general, iar în cursul zilei de joi s-a cerut renumãrarea voturilor aferente celor douã functii de conducere din cadrul Sindicatului.
De altfel, situatia pentru functia de secretar este urmãtoarea. „Au fost 4 candidati. Irina Bala a obtinut  272 de voturi, Dorin Vezure care a obtinut 451, Marian Iriza 448, Marian Vrânceanu  158. Câstigãtor este Dorin Vezure cu 451. Voturi nule au fost  78”, a conchis Enculescu.
La finalul renumãrãrii voturilor, Alin Sân a obtinut 717 voturi, în timp ce Dafinoiu a obtinut 626, voturile nule fiind în numãr de 80. În acelasi timp, dupã solutionarea contestatiilor, Irina Bala are 271 voturi, Iriza 445 voturi, Vezure 453 si Vrânceanu 149, numãrul voturilor nule fiind de 81.
Complexul Energetic Hunedoara este cel mai mare angajator din judet si gestioneazã activitatea minelor viabile si a termocentralelor de la Mintia si Paroseni. Sunt premise ca acesta sã fie divizat, iar rolul sindicatelor va fi unul decisiv.
Darius Câmpean: “Le multumesc tuturor”
Darius Câmpean spune cã nouã echipã de conducere a Sindicatului Muntele va lupta în continuare pentru drepturile salariatilor Complexului Energetic Hunedoara. “Vreau sã le multumesc tuturor colegilor, celor din comisiile de vot care au asigurat bunã desfãsurare a procesului de votare. S-a conturat o nouã echipã de conducere care va încerca sã reprezinte cât mai bine salariatii Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.  Noua echipã de conducere a Sindicatului Muntele si-a început activitatea în fortã.
“Colegii mei se aflã la Bucuresti la Camera de Industrii, condusã de Iulian Iancu. Din cauza unor probleme medicale, eu nu am putut participa, dar colegii mei vor avea o serie de discutii cu reprezentanti ai Ministerului Energiei si ANRE. Dupã întâlnirea de la Camera de Industrii, colegii mei au fost la Ministerul Energiei unde au discutat despre problemele curente ale Complexului Energetic Hunedoara”, a mai spus sursa citatã. Nouã echipã de conducere se va afla în fruntea Sindicatului Muntele pentru o perioadã de 4 ani.
Diana MITRACHE
Monika BACIU