Premierul României Dacian Ciolos va fi vineri la Petrosani, unde va inaugura sediul viitoarei asociatii ce va gestiona proiectele europene si atragerea investitorilor.
Totul a fost gândit si pus la punct în cadrul celor douã vizite pe care reprezentantii guvernului, le-au perfectat în ultimele luni aici. Este vorba despre vizitele lui Vasile Dîncu, care a si initiat procedura prin care se va materializa Unitatea de Asistentã Tehnicã.
„Vineri este asteptat aici domnul Dacian Ciolos sã vinã la Petrosani. Este vorba despre acea unitate guvernamentalã de asistentã tehnicã. Biroul va fi deschis la Petrosani la Universitatea din Petrosani, cu scopul de a ajuta autoritãtile locale din Valea Jiului si persoanele juridice ce vor sã acceseze fonduri europene pe exercitiul financiar 2014 -2020”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Trei Unitãti de Asistentã Tehnicã vor fi deschise în perioada imediat urmãtoare la Petrosani, Vaslui si la Rosia Montanã, pentru a ajuta autoritãtile locale sã scrie proiecte. Aceastã Unitate de Asistentã Tehnicã va functiona la nivelul prim-ministrului si se va baza pe doi piloni importanti de expertizã tehnicã: Ministerul Dezvolãtirii Regionale si Administratiei Publuce Locale si Ministerul Fondurilor Europene, ca fiind cele douã ministere care au în gestiune cele mai importante programe pentru administratiile locale si expertiza pentru dezvoltarea de strategii locale. Mai ales cã deja sunt proiecte ce pot fi accesate.
Diana Mitrache