Dacian Ciodaru, candidatul Pro România la funcția de Președinte al Consiliului Județean Hunedoara este, pentru cine nu a auzit, încă, de el, un tânăr politician care o să vă surprindă plăcut, dacă aveți răbdarea să-l ascultați. Vine în politică cu un suflu nou, cu idei noi, idei chiar bune, și vrea să facă o altfel de politică, o politică europeană. De 30 de ani pe scena politică din România sunt aceleași partide, cu aceleași rezultate. Poate ar fi momentul ca tinerii să primească girul și să fie lăsați să demonstreze că pot fi buni și în politică așa cum au demonstrat și în alte domenii de activitate.
“ Implicarea tinerilor în politică este absolut necesară iar noi, cei de la Pro România asta facem, le dăm o șansă tinerilor. Dacian Ciodaru este un tânăr de 38 de ani care are un copil de un an și jumătate. Este un tânăr ca, peste ani, să îți țină copilul în județul Hunedoara. După cum observați copiii, în ultima vreme, cum termină liceul pleacă la facultăți în alte regiuni iar cum termină, pentru că acasă nu au ce face, rămân acolo, iar în timp încearcă să își atragă și părinții spre ei. Așa județul Hunedoara și regiuni, cum este și Valea Jiului, s-au depopulat masiv, iar trendul continua. Sunt sate în județul Hunedoara care nu mai au niciun locuitor, vezi doar case goale. De aceea, Pro România dorește să construiască o administrație corectă și județul Hunedoara trebuie redat copiilor noștri. Nu nouă, copiilor noștri”, spune Dacian Ciodaru.
Interesantă abordare, nu-I așa? Este singurul politician hunedorean înscris în cursă pentru alegerile de la sfârșitul lunii pe care l-am auzit că are o asemenea abordare a politicii. Implicarea tinerilor în viața politică, construirea unei administrații corecte, stoparea depopulării zonelor și redarea județului Hunedoara copiilor noștri! Aveți alte teme de campanie mai serioase, sau le-ați găsit pe listele altor candidați? Ce fac ceilalți candidați? Ce știu! Adică, se bălăcăresc… Ei asta știu să facă, asta au învățat!
Dacian Ciodaru este, dacă vreți, soluția pentru cei care s-au săturat să-i vadă pe aceeași politicieni care de 30 de ani schimbă partide doar să-și păstreze scaunele din administrație. Bine, doar în cazul în care și aveți curaj să-i dați girul unui tânăr care, chiar dacă spuneți că nu are experiență politică, dar probabil lipsa experienței politicii românești este chiar un avantaj, are ambiție și dorință de a muncii și a lăsa ceva în urmă copilului său, copiilor noștri.