Lucrezã sub jet de apã si în fecale si la -20 de grade, îsi asumã riscurile de a remedia avariile rapid sãpând sub cablurile Enel, instalatii E-on gaz sau telefonie, curãtã si remediazã pagubele produse de cetãteni iresponsabili si ca rãsplatã sunt bãtuti si înjurati de clienti protejati sau în afara legii, umiliti si sanctionati de sefi.
Sectia Apã-Canal Petrosani Nord a SC Apa Serv are 12 angajati care intervin la remedierea avariilor si efectuarea lucrãrilor de întretinere apã-canal pe o arie mare, respectiv de la Anonoasa, pânã la Triaj, plus cartierul Bosnea si Maleia, adicã vreo 15.600 de abonati si retelele aferente. ”Sinucidere” au spus cunoscãtorii din domeniu.
Desi o mânã de oameni tin retelele de apã si canalizare în spate, sunt desconsiderati, înjurati si agresati de clienti, chiar parte din colegii ”cu functii” îi considerã ca fiind oameni ai batalionului disciplinar, iar parte din directorii care s-au perindat pe la cârma Apa Serv nu i-au contrazis. Dimpotrivã! Pentru a nu-si sifona imaginea lucrãtorii au fost de nenumãrate ori umiliti în fata clientilor cu fite.
”Dacã intervenim presati de situatie, suntem amenintati”
Nicolae Arvai, sef formatie, pare un om care s-ar încadra într-o lume a ”studiosilor”, cu o atitudine discretã a celui care stie sã asculte pe cel din fata sa, care cântãreste situatia pentru ca abia apoi sã se pronunte. Din discutia amplã pe care am purtat-o, am descoperit cã este extrem de dinamic, cã stie exact ce si cu ce se mãnâncã, un om care stie sã ia ce este bun si de valoare de la oamenii cu care lucreazã.
”Responsabilitatea noastrã este foarte mare, a crescut practic si asta în timp ce am fost cu totii retrogradati. Noi suntem consemnati la domiciliu timp de sase luni, pentru cã facem cu schimbul – o sãptãmânã eu cu echipa si o sãptãmânã Marcel Zbora cu echipa. Dispecerul ne remite nouã sesizarea, avaria, lucrarea, iar noi trebuie sã dispunem. Sã organizãm lucrãrile, sã ne descurcãm cum putem, chiar cu balastru, nisip si tot ce trebuie. Sunt lucrãri de mare risc.
Actualul director a vãzut concret pe Aleea Florilor si nu-i venea sã creadã. Am sãpat sub cablurile de curent, conducta de apã este sub cabluri si vã dati seama cã lucrãm cu apã. Pe strada 1 Mai, curentul, gazul, coloana de 300-600, telefonia sunt peste conducta de apã. Se poate întâmpla orice, este un risc extraordinar si dacã se întâmplã ceva, cine rãspunde? Coordonatorul lucrãrii, fireste! Ar fi necesarã o colaborare mai bunã cu Primãria care nu ne permite sã intervenim pentru cã sunt necesare autorizatii peste autorizatii. Asta înseamnã sã lãsãm apa sã curgã o zi-douã, sã se degradeze reteaua, sã se acumuleze paguba, oamenii sã nu aibã apã. Dacã intervenim presati de situatie, suntem amenintati. Toate astea le facem pe riscul nostru. Si ce este dureros cã suntem încadrati la grupa a 3-a de muncã, iar o parte lucreazã si la -20 de grade, fãrã vreun spor, sau altceva. Înteleg cã nu se poate schimba grupa, dar salariile sunt exagerat de mici” – a declarat Nicolae Arvai.
Pumni si picioare, cu ”bonus” de note explicative si zeflemea
Debransãrile de la apã a rãu platnicilor nu le poate face oricine si asta pentru cã nu rezistã violentelor. Si totusi salariatii Apa Serv au înfruntat bãtãi, reclamatii si cercetãri la Politie fãrã sã fie sprijiniti de firma în numele cãreia actionau. Ba mai mult, la familii sãrmane, oameni singuri si bolnavi au fãcut chetã, au apelat în stânga si în dreapta si au recuperat banii pentru societate si au rezolvat si cazuri sociale, în schimb au devenit batjocura ”domnilor de la birouri” fiind numiti ”echipa sãracilor” chiar dacã din echipã fãcea parte si un inginer. Chiar sefi directi îsi bãteau joc de ”canalagii”, asa cum a fost situatia din strada Micu Klein, la o debransare. Cãminul zidit prea îngust nu le permitea oamenilor, doi bãrbati si o femeie, sã ajungã la locul debransãrii. Ca urmare au sunat seful direct de la sectie pentru a stabili cum sã procedeze, eventual sã dãrâme parte din zidul cãminului. Rãspunsul a venit în doi peri, zeflemitor: ”sã te ia de picioare si sã te tinã cu capul în jos”… Echipa a rezolvat problema prin dãrâmarea partialã a zidului.
”Riscurile sunt si de altã naturã. O echipã formatã din d-na Popa, Imbru si Blaj au fost agresati pe strada Cuza Vodã, unde exista un bransament ilegal. Cãminul era plin de mizerii de la animale si când s-au apropiat explicând, cetãtenul respectiv s-a repezit sã-i loveascã cu picioarele. Apoi Coconoiu a fost lovit cu pumnul, dar cine sã ne apere. Când am fost reclamati la Politie, în loc sã vinã cu noi un jurist, am fost convocati si la sediu si pusi sã dãm note explicative si asta în situatia în care ni s-au remis si liste cu debransãri gresite. Suntem chemati zi si noapte si pentru cã-i picurã apa unuia. Da, existã influentã în Petrosani-Nord, unde este o anume categorie de clienti si tot ei ne înjurã” – a precizat sef formatie Sectia Apã-Canal Petrosani Nord, Nicolae Arvai.
”Sunt vinovat cã m-am îmbolnãvit aici de gutã reumatoidã”
Vasile Rãducãnitã este mecanic, ”dar facem de toate” si reprezentant al sindicatului. Este un bãrbat cu privire seninã, care te priveste direct în fatã atunci când vorbeste, si totusi… Adunând nemultumirile de la celelalte sectii cu privire la liderul de sindicat si la felul cum le sunt apãrate drepturile, i-am cerut direct pãrerea lui V. Rãducãnitã, dar a refuzat sã vorbeascã prea mult despre asta. Dar si tãcerea este o vorbã!
”Pentru cã suntem consemnati câte o sãptãmânã prin rotatie nu pot sã plec nicãieri, nu-mi pot rezolva o seamã de probleme. Pe lângã cã muncim în conditii grele, fãrã cele necesare, mi se mai ia si gratuitatea la apã rece pentru cã sunt vinovat cã am gutã reumatoidã si poliartritã reumatoidã, pentru cã lucrez sub jet de apã la -2 grade pânã la -20 de grade. Pãi unde m-am îmbolnãvit: Pe tarlaua lui tata? Când am venit aici eram sãnãtos. Dar gânditi-vã cã sub jet, apa îngheatã instantaneu. Pentru a scurta durata restrictiei la apã, acolo unde erau multe firme în cauzã, am lucrat sub presiune. Dar pe noi nu ne crede nimeni. Avem pelerine, dar trebuie sã ne tinã si 10 ani pentru a se face economie. Uneori ne cumpãrãm noi cizme mai de calitate, mãnusi, lavete etc. Acum, de când a venit director Costel Avram a început sã se mai dea. Scule nu aveam mopsuri, lãmpi, cositor etc., lucrãm cu ale noastre.
Sindicatul, si vã spun ca mic reprezentant al sindicatului, nu ne apãrã drepturile. Pe grila de salarizare este un coantum cuprins între 11 si 7 milioane lei. Sigur cã ni s-a dat minimul. De ce nu dã solutii liderul pentru a fi plãtiti dupã munca prestatã. Dar asta e chestie de principiu si corectitudine. Dacã ne supãrãm cu totii o zi, firma intrã în colaps, nu o mai scoatem la luminã. Vor fi pierderi masive, oamenii fãrã apã, canalizãri înfundate deversate. Nu, clar, nu vom mai putea iesi la luminã usor. Dar am încredere ãn directorul Avram cã va mãri salariile la productie si cã va face ordine, în sensul cã unii cu acealeasi studii care nu lucreazã ca noi în conditii grele, câstigã mai mult” – a declarat Vasile Rãducãnitã.
Ai ajutat firma? Ce te-a apucat?
Marcel Zbora este maistru cu vechi state la Apa Serv, timp în care si-a cultivat darul de a calma spiritele si de a motiva si mobiliza oamenii la actiune fãcându-i ”sã guste” din satisfactia muncii. Doar cã aceastã satisfactie a muncii, a lucrului rezolvat în orice conditii cere si apreciere. Si cum ea nu vine…
”Petrosaniul este cea mai mare sectie functie de volumul de lucru si de aria de acoperire. Avem 15.600 de abonati, trei rezervoare si retelele de aductiune. Fatã de acest volum mare, salariile sunt foarte mici, respectiv 786 lei la mecanici si 726 lei la canalizãri. Ori, pe acesti bani nu ai zi, nu ai noapte linistitã când esti consemnat, pe lângã cã efectuãm lucrãri grele pe riscul nostru, având în vedere cã în multe din situatii trebuie sã avem autorizatii de la Enel, E-on gaz si dacã stai dupã ele, apa curge… Le facem pe riscul nostru. Apoi avem constructii care au fost ridicate ilegal si Primãria a trebuit sã le bage legalitate. Parte dintre ele sunt costruite pe conductele de apã si o avarie în zonã implicã o muncã uriasã în plus. Altã problemã este cã îngheatã conductele datoritã reabilitãrilor de proastã calitate, în sensul cã teava este mult la suprafatã si îngheatã. De mute ori pentru a rezolva problema apãrutã am cumpãrat benzinã pentru pompã, furtun de aspiratie, tot felul de piese necesare si când m-am dus sã-mi recuperez banii, mi s-a spus: cine te-a pus sã cumperi? Fãrã comentarii. Acum lucrurile au început sã se miste, mai avem cu ce lucra, se simte cã se doreste ca lucrurile sã intre cât de cât în normal” – a spus maistrul Marcel Zbora.
Se spune cã asa cum stii sã te apreciezi, asa te apreciazã si cei din jur. Dar ce te faci cu abonati care aruncã în retelele de canalizare pânã si roboti de bucãtãrie stricati, pe lângã izmene si moloz, cu cei care îsi deverseazã fecalele în subsoluri de bloc etc., etc? Ar trebui sã-si spunã mãcar în gând ”multumesc, oameni, cã mi-ati curãtat mizeria”…
Ileana Firtulescu