Ministrul Dezvoltãrii Regionale si Turismului a primit luni o interpelare din partea deputatei de Valea Jiului Monica Iacob Ridzi. Aceasta i-a cerut sã spunã din ce cauzã banii care trebuiau sã ajungã pentru finantarea lucrãrilor din Parâng nu au mai venit în Vale.
Monica Iacob Ridzi a trimis luni o interpelare ministrului Turismului în care îi cere socotealã pentru faptul cã fondurile destinate turismului din Parâng, care au fost diminuate. Asta pentru cã, spune deputatul de Valea Jiului, lucrãrile au fost deja executate în munte, iar lipsa Fondurilor pentru finalizarea lor ar genera alte probleme.
Prima fiind aceea cã nu sunt bani nici pentru conservarea lucrãrilor rãmase nefinalizate. „E vorba despre o interpelare pe care i-o propun ministrului Dezvoltãrii Regionale si Turismului prin care îi cer sã deblocheze fondurile pentru continuarea lucrãrilor la domeniul schiabil din Parâng. În paralel încerc de azi strângerea de semnãturi de la cetãteni. E un demers pe care l-am intitulat „Da, pentru Parâng”, prin care îi rog pe toti cei din Valea Jiului, care îsi doresc ca acest proiect sã continue, sã semneze pentru.
Vrem sã aducem valoare Vãii Jiului,pentru cã nu mi se pare corect fatã de oamenii din Vale, ca proiectele începute deja sã fie întrerupte, blocate, doar pentru cã nu mai sunt o prioritate pentru actualul Guvern. Cer, totodatã Guvernului sã dea dovadã de responsabilitate si sã deblocheze cât mai urgent fondurile pentru acest proiect extrem de important”, a declarat Monica Iacob Ridzi, deputat.
Proiectul din Parâng avea alocate 7 milioane de lei pentru 2012, dar, din pãcate, peste 2 milioane de lei au fost sistate. Asta desi în munte s-au executat lucrãri care ar trebui achitate. Mai mult, nu sunt nici bani pentru conservarea lucrãrilor care nu pot fi finalizate. Asta pentru cã banii ar trebui sã vinã de la bugetul local, iar la Petrosani nu s-au prevãzut bani pentru astfel de cheltuieli.
Monica Iacob Ridzi spune cã turismul este singura alternativã viabilã la minerit si cã sustine dezvoltarea acestuia în paralel cu sustinerea mineritului din Valea Jiului. În plus, dacã investitiile în munte ar fi fost finalizate, Monica Iacob Ridzi crede cã cel putin câteva sute de locuri de muncã.
Diana Mitrache