Alarmele au anuntat, joi la ora 10,00, un cutremur puternic, iar oamenii din Lupeni au fost în pericol. A fost scenariul unui exercitiu de alarmare publicã, ce s-a desfãsurat în zona aflatã din apropierea unui centru în care sunt gãzduiti zeci de copii. Localnicii si oamenii din împrejurimi au fost pusi în situatia de a actiona în fata unui scenariu bine pus la punct.
Mai multe echipaje de la salvare, masinile de pompieri, dar si cele de interventie, jandarmii si toti cei din primãrie au venit imediat la fata locului.
„Este o desfãsurare amplã de forte si mijloace. Acest exercitiu îl desfãsurãm în cooperare cu toate fortele necesare a fi prezente în astfel de situatii. Simulãm producerea unui cutremur. Scenariul este acela cã s-a produs un cutremur de 6,2 pe scara Richter, în zona Hateg, iar unda seismicã se transmite si la Lupeni. Zona în care este casa de copii este cea mai afectatã ”, a spus Cristian Baleia, coordonatorul întregii activitãti. La actiune au luat parte de la salvamontisti, la echipele de jandarmi si pompierii au salvat copiii aflati în clãdire la un nivel superior de unde nu puteau sã coboare, deoarece scãrile erau surpate. În plus, au venit si voluntarii de la Crucea Rosie si fiecare a avut partea lui de actiune. „E posibil ca, la un moment dat, sã se întâmple real astfel de evenimente. Noi, din punctul de vedere al administratiei locale si al institutiilor, trebuie sã fim pregãtiti si sã stie fiecare ce are de fãcut. Am convocat la 9,30 toate institutiile publice, am ascultat care le sunt dotãrile si am aflat ce pot face fiecare, iar la final, am decis ce trebuie sã facã”, a spus si Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Echipele de la gaz, ori cei care se ocupã de bransamentele la curentul electric si apã au intervenit prompt, conform scenariului care presupunea grave defectiuni si în acest sector, iar la final, cei care au luat parte la exercitiu s-au ales cu o experientã ce poate fi oricând folositã în situatii reale.
Diana Mitrache