De marți, 17 ianuarie, a început distribuirea voucherelor din programul pentru creșterea natalității. Mai exact, cuplurile care vor să aibă un copil și s-au înscris în program, primesc de la Guvern vouchere în valoare totală de 15.000 de lei.

Cuplurile infertile pot primi bani pentru operațiunile de fertilizare prin programul ce vizează, și în țara noastră, creșterea natalității.
Peste 8.000 de cupluri au
aplicat deja pentru a primi sumele necesare tratamentului. Banii vin prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, iar într-o primă etapă au fost aprobate doar 350 de dosare.
În prima zi, doar 10 femei vor primi voucherele necesare pentru tratarea infertilității.
Bugetul pe acest an ar trebui să acopere tratamentul pentru 10.000 de proceduri de
fertilizare in vitro.
Din totalul de 15.000
de lei, 5.000 vor fi destinați tratamentului medicamentos, iar 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare in vitro.
În această categorie se
numără femeile ce au înbtre 20 și 45 de ani.
Statisticile arată că anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii – 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puţin, până acum, dacă este să ne referim la cifrele de anul trecut.
Diana Mitrache