Au reusit sã treacã peste tot si toate, iar acum, în pragul sãrbãtorilor, au fost premiati pentru longevitate. Sunt oameni ajunsi la vârsta senectutii, care au împlinit în acest an, o jumãtate de veac de la data la care s-au cãsãtorit, iar unii chiar 6 decenii, iar pentru cã ne sunt exemple, au fost primiti asa cum se cuvine.

Ce spun ei, însã, este de-a dreptul o lectie de viatã pentru noi toti. Înecat în lacrimi, pentru cã si-a pierdut recent consoarta, unul dintre bãtrâni a fãcut o mãrturisire de suflet. „Vreau ca si tinerii sã vadã cum am petrecut noi, timp de 60 de ani împerunã cu sotiile noastre, cu dragostea noastrã. Cel mai important lucru a fost întelegerea, dragostea si bunul Dumnezeu care ne-a îngãduit, nãdejdea care ne-a fãcut pe noi sã fim o familie. Sotia mea a plecat…”, a spus omul cu lacrimi în ochi, pentru cã si-ar fi dorit sã fie împreunã la acest eveniment.

Alti sãrbãtoriti, însã, sunt mult mai fericiti si au venit împreunã, ciocnind un pahar de sampanie si depãnând amintiri importante, cu iubire. „Am avut mult de lucru si cu asta am reusit sã trec peste toate. Recomand tuturor tinerilor ca sã lucreze si sã fie constiinciosi, iar apoi viata le dã de toate”, a spus o bãtrânicã, imediat dupã ce a fost premiatã, în timp ce sotul sãu a aprobat-o:

„Într-adevãr trebuie sã tinem unul la altul si noi am avut încredere unul în altul si nu ne-am bãtut joc de munca noastrã. Eu zic cã, dupã ce am lucrat peste 45 de ani pe santier si asta a fost o satisfactie si pentru familie, am avut întelegere. Au fost destule momente grele, dar m-am gândit mereu sã nu le bag în seamã si sã trec peste ele”, ne-a explicat acesta.

„O retetã a fericirii este sinceritatea. Sã nu o minti, cã pierzi. Ambii soti trebuie sã lase de la ei. Sã fie întelegere, cã altfel nu merge nimic”, l-a completat un alt sãrbãtorit al zilei.

Si retetele pot continua, dar poate, mai presus de toate, sunt copiii. Fiecare dintre cei premiati si-a lãudat copiii si i-au considerat motivul existentei lor, însã, ce le transmit copiii lor este si mai important.

„Ce simt copii lor? Se simt coplesiti de emotie si îmi doresc sã îi am cât mai mult alãturi si stiu cã am în fata mea un exemplu de viatã trãitã în armonie si întelegere. As putea sã spun despre pãrintii mei cã, o viatã întreagã, au mers dupã motto-ul lui Frost „Viata este doar viatã, de-a pururi trãitã împreunã, aripã lângã arpiã si vâslã lângã vâslã”. Sunt foarte fericitã cã sunt astãzi alãturi de ei, în aceste momente”, a adãugat Alina Dobritã, fiica unui cuplu premiat.

Viata le-a dat puterea sã meargã mereu împreunã si fiecare a fost premiat pentru asta.

„E un moment important pentru comunitatea noastrã, pentru cã asa cum ati vãzut, avem anual  cam 50 – 60 de cupluri care sãrbãtoresc aceastã frumoasã vârstã de 50 sau 60 de ani si sunt modele pentru noi, toti. Dacã e sã ne uitãm la evolutia fiecãrei familii în timp, ne dãm seama cã greutãtile pe care noi le avem acum, sunt mult mai mici  decât cele pe care le-au avut ei”, a conchis Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Fiecare cuplu care a împlinit 30 de ani a primit câte 300 de lei, dar si un cadou de la Primãrie, iar cei care au 60 de ani au primit câte 500 de lei.

Diana Mitrache