Când era sef la PSD Petrosani, acelasi Vochitoiu care pretinde acum  poporului votul pentru Senatul României, încerca sã-i cumpere pe alegãtori cu saci cu cartofi.

Mita electoralã nu este strãinã de PP-DD-istul Haralambie Vochitoiu, acesta fiind acuzat în trecut cã a coordonat echipele PSD Petrosani într-o actiune fãrã precedent de împãrtire a spãgii electorale.

Vochitoiu care se vrea acum în Senat si cere sprijin poporului din Valea Jiului, a fost acuzat în 2008 de un jurnalist din Petrosani, cã încearcã sã strângã voturi cu plasa de cartofi. Cãtãlin Docea, directorul cotidianului „Gazeta Vãii Jiului” pe vremea aceea a intentionat sã candideze pe listele PSD pentru Consiliul Local Petrosani, însã ar fi aflat cã unele persoane din partid încercau sã-l elimine din cursã. Docea povestea cã „oamenii mai cu cap din PSD s-au gândit la un outsider care sa ridice lista. Lãsând modestia la o parte, e vorba chiar de subsemnatul. Era tentant, în ciuda atacurilor care ar fi urmat, ca, dupã 10 ani de presã, sã am ocazia de a trece de cealaltã parte si de a arãta cã pot. Imediat dupã lansarea ideii, au intrat în priza domnii Vochitoiu si Fulger (n.r. finul lui Vochitoiu), cãrora, probabil, un IQ mai ridicat prin preajmã le-ar fi stricat socotelile”.

Jurnalistul spune cã Valentin Fulger îsi dorea locul 3 pe liste, acelasi pe care ar fi urmat sã-l ocupe Cãtãlin Docea, în urma întelegerii cu Haralambie Vochitoiu.

Potrivit unor surse independente, Fulger ar fi încercat sã facã presiuni asupra membrilor din Biroul Executiv al PSD Petrosani pentru ca jurnalistul sã nu fie trecut pe liste.

Pe de altã parte, dupã anuntarea retragerii din cursã, ziaristul relata modul în care s-a încercat atragerea voturilor si spune cã Fulger a împãrtit plase cu cartofi într-unul dintre cele mai sãrace cartiere din municipiu.

“Crezând cã oamenii din Aeroport sunt ceva mai prosti, a împãrtit zeci si zeci de plase cu cartofi. Din usã-n usã, cu cartofii în dreapta si poza nasului în stânga, Fulger a recomandat tuturor sã voteze PSD”, sustine acesta.

Haralambie Vochitoiu a recunoscut cã s-au împãrtit plasele cu cartofi, precum si legãtura cu Cãtãlin Docea.  “Timp de 6 luni am dus negocieri cu Docea sã intre în PSD si, în urmã cu câteva zile, si-a depus adeziunea. Acum este membru cu acte în regulã, iar locul 3 pe listele pentru Consiliul Local Municipal Petrosani era al lui.  Nu stiu ce anume s-a întâmplat de a adoptat aceastã pozitie, care mã surprinde”, a declara liderul PSD Petrosani, Haralambie Vochitoiu actualmente presedinte al PP-DD Hunedoara.

Cum antrenamentul si l-a fãcut, n-ar fi de mirare ca Vochitoiu sã încerce si la aceste alegeri sã-i momeascã pe sãracii din Valea Jiului în schimbul votului. Mai ales cã sunt multi, cu mult mai multi fatã de 2008 si mai usor de pãcãlit de un „versat” ca Haralambie Vochitoiu.

Gabriela RIZEA