M inele din Valea Jiului mai pot funcționa, teoretic, încă un deceniu. Dar este nevoie de bani pentru subvenții și tocmai un astfel de act normativ este așteptat acum.
Cei de la CEH spun că totul va fi gata în prima parte a anului viitor, când va fi înființat și noul complex energetic.
Ca să mai poată funcționa, cele 4 mine din Valea Jiului care rămân vor intra în program de închidere. Pentru ele vor fi alocați bani, ca subvenție, pentru că din vânzarea energiei nu este posibilă susținerea activității.
„Vom primi un ajutor de stat până în 2032, în fiecare lună, așa că ne va fi mult mai ușor să funcționăm de anul viitor”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Ulterior, singurul obiectiv va fi formarea noului complex energetic, din care să facă parte minele: Livezeni, Vulcan, Lupeni și Lonea, dar și Termocentrala Paroșeni și Sucursala PrestServ, cu salvatorii minieri.
„Mai avem un singur pas de făcut, formarea noului complex Energetic, care se va numi probabil Complexul Energetic Valea Jiului. Și, din acel moment, lucrurile sunt clare și stabile și cam știm ce se va întâmpla până în 2032”, mai precizează administratorul special.
Ordonanța de guvern este așteptată de câteva luni de zile, pentru că a fost și criza guvernamentală, iar acum mai sunt modificări de perfectat. „Erau câteva lucruri de modificat și de pus la punct. Această ordonanță, însă, va trebui să primească un aviz de la Comisia Europeană. Pe draftul acestei ordonanțe există acel aviz și, după ce primim și acel aviz, nu mai rămâne decât să formăm noua societate, probabil în prima jumătate a anului viitor”, a explicat Cristian Roșu.
Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvență și acum redresarea activității este condiționată de subvenționarea ei.
Diana Mitrache