Potrivit unei analize realizate de Edupedu, generația de absolvenți din 2024 este ultima care a urmat sistemul educațional fără clasa pregătitoare. Cifrele arată o realitate îngrijorătoare: circa 30% dintre elevii care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns să se înscrie la examenul de Bacalaureat în acest an. Aceasta înseamnă că peste 60.000 de elevi au abandonat sistemul de învățământ înainte de a finaliza liceul, o creștere cu aproximativ 10.000 de cazuri față de anul precedent.
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Natalia Intotero a precizat că sunt programe pentru copii, așa încât să nu mai abandoneze școala din cauza sărăciei. Și a enumerat câteva dintre acestea. Printre ele și cel care va crea 150 de centre de zi, unde copiii fac temele, iau masa și au parte de sprijin emoțional, ori chiar financiar.
„Suma de 500 de lei se poate obține pe o perioadă de 5 ani. Tinerii își pot achiziționa rechizitele școlare și cele le trebuie la școală. Pe lângă indexarea alocațiilor, transportul subvenționat pentru a fi gratuit pentru toți elevii și 90% pentru studenți, masa caldă sănătoasă, ori bursele care au crescut și ele și care sunt indexate cu inflația, se adaugă și cele 150 de centre de zi. Fiecare centru de zi are rolul de a susține familiile vulnerabile să își poată trimite copiii la școală și să nu ajungă în imposibilitatea de a nu-i mai putea crește și să îi abandoneze”, spune Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Ministrul Natalia Intotero, a anunțat că până la sfârșitul anului 2024, vor fi create, prin PNRR, aceste 150 de noi centre de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, explicând că se dorește creșterea numărului acestor centre în comune, „unde de asemenea există mulți copii care trăiesc în sărăcie extremă și au nevoie de ajutorul nostru pentru o viață decentă”.

Diana Mitrache