Un singur profesor a luat 10 la definitivat și tot unul sub 5, în timp de 83 au avut medii între 8 și 10. Și la titularizare a fost un singur 10, iar la acest examen aproape 20% au obținut o notă sub 5.
Statistic, 70,94%: este rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ.
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 83 de candidați cu medii între 8 și 10. Asta, pentru că un candidat, ca să fie admis, trebuie să aibă nota peste 8.00.
Astfel, din totalul celor 117 de candidaţi cu lucrări evaluate, 83 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia 9 candidați au primit note între 9,50 și 9.99 și un candidat a primit nota 10. De asemenea, 33 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 a încheiat proba 1 candidat.
La titularizare, anul acesta, procentul notelor sub 5 a scăzut, iar din cei 431 de candidați, un candidat a obținut nota 10 (zece), 193 de candidați (44,8%) au obținut note între 7 și 9.99, 153 de candidați (35,5%) au obținut note între 5 și 6.99, restul obținând note sub 5 (cinci).
Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 (șapte) a crescut cu 4,54% după rezolvarea contestațiilor.
Diana Mitrache