Este nevoie de voluntari la Crucea Roșie. Filiala din Petroșani face un apel mai ales către elevi, care pot oricând să ajute, dar și să devină salvatorii care știu să dea primul ajutor.
Crucea Roșie are nevoie de tineri care vor să se implice. Voluntariatul este o meserie în sine, iar cei de la Petroșani îi invită pe toți adolescenții să le devină membri. „Să vină la noi cât mai mulți tineri. Le spunem că aici este mereu activitate și aici își câștigă prieteni și relații, dar, în același timp, vor face voluntariat – o meserie nobilă. Îi încurajăm și să ajungă pe treptele succesului în carieră și vor avea împlinirea sufletească, mai ales în această perioadă, că pot să ajute”, a spus Cristina Sârbu, președinte Crucea Roșie Filiala Petroșani.
Iar cei care ajung aici află și cum să dea primul ajutor. Nu o dată, tinerii aici instruiți, au fost primii care au intervenit în situații-limită, iar ajutorul lor a fost unul nesperat. Asta, pentru că fiecare secundă contează, când e vorba de viața unui om. „Avem o echipă formată, care a și luat premii la concursurile naționale de prim ajutor. Au fost sistate pe perioada pandemiei. Dar, din vară, se anunță că vor da drumul la conmcursuri și cu trupa noastră d eintervenție, vrem să venim din nou cu rezultate bune”, a adăugat Cristina Sârbu, președinte Cruce Roșie Filiala Petroșani.
Filiala Crucea Roșie de la Petroșani are numeroase acțiuni, iar la ultima, de la fineel săptămânii care a trecut, au strâns fonduri pentru a ajuta familiile sărace, de sărbători.
Diana Mitrache