C âștigătorul licitației bucății de autostradă Margina – Holdea a scos utilaje pe șantier. Asocierea dintre UMB și Euro-Asfalt s-a apucat de treabă.
Din imaginile surprinse cu drona de cei de la ArchInfrastructure, se vede că traseul celor 9 kilometri de șosea rapidă lucrările au început. Se taie vegetația și se tasează terenul pentru a face loc utilajelor care vor construi tunelurile.
La finalul săptămânii trecute, ministrul Transporturilor,
Sorin Grindeanu,
declara la Timișoara că în aproximattiv 2 săptămâni vor începe lucrările. Antreprenorul i-a depășit așteptările.
„În următoarele 2 săptămâni, o să înceapă și pe Margina – Holdea, adică pe zona aceea de tunele de urși, aceeași companie care lucrează la centura sudică, să înceapă să aducă materiale. E pe finalizare cu proiectarea. Termenul de finalizare a proiectării e undeva în noiembrie, pe final. Din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea acestei companii, de săptămâna viitoare, 2 saptamani, vor aduce utilaje, fiind pe fază de finalizare a proiectului pe Margina – Holdea”, a spus Grindeanu la Timișoara.
În decembrie 2022 a fost dat ordinul pentru începerea proiectării, cu termen de 11 luni. Iată că lucrurile au mers fără probleme și execuția începe cu câteva luni mai devreme. Constructorul are, potrivit contractului, 34 de luni la dispoziție pentru a finaliza șoseaua rapidă cu tot cu ecoduct. Trebuie realizate 2 tuneluri, cu o lungime de 2,13 kilometri. Costul lucrările trece de 2 miliarde de lei.
După finalizarea acestui lot, se va putea circula pe autostrada A1, parte a coridorului 4 pan-european, de la Sibiu la Nădlac fără întreruperi.
Monika BACIU