„Singurul lucru care este mai rău decât să vorbească lumea despre tine, este să nu vorbească lumea despre tine”, spunea Oscar Wilde.

Lecția e mai mult decât valabilă în zilele noastre, iar cei care reușesc să influențeze oamenii prin ceea ce postează pe rețelele de social media, fac mai mult decât credem noi. Același lucru l-a făcut și Dorian Popa, după ce a venit la Universitatea din Petroșani, cu nelipsitul său cățel, Chelutzu și a vorbit studenților, la festivitatea de închidere a anului universitar. Și asta nu e tot, pentru că Universitatea l-a plătit și pentru a realiza un videoclip ce a atras mii de tineri, dintre cei ce îl urmăresc pe artist. „Am avut peste 140.000 de vizualizări și cred că această prezentare, după venirea lui Dorian Popa la noi, a reușit să penetreze mai bine și mai concret în rândul absolvenților de liceu. Este un personaj care are priză la generația tânără și noi nu suntem singura universitate care am apelat la el. Au fost și altele, care, ca și noi, au văzut în asta un impact favorabil. La propunerea studenților, l-am invitat și această propunere a fost aprobată și validată în Consiliul de Administrație. Și noi considerăm că a avut efecte pozitive”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Pentru clipul de promovare al lui Dorian Popa, Universitatea Petroșani a plătit către Universal Music Romania SRL, suma de 8.000 de euro, respectiv, potrivit e-licitatii.ro, de 39.360 RON. Canalul de you tube al lui Dorian Popa are peste 2 mili­oane de abonați, cei mai mulți din rândul adolescenților care ar putea fi interesați să urmeze un curs la Universitatea din Petroșani. Videoclipul în care Dorian Popa se plimbă pe holurile Universității și prezintă roboți și mașini realizate aici, a adunat peste 146.000 de vizualizări și are nu mai puțin de 8,9 mii de like-uri.
Diana Mitrache