Creditorii Complexului Energetic Hunedoara care s-au înscris la masa credalã au plãtit o taxã de 200 de lei. Banii au fost dati, iar societatea energeticã a iesit din insolventã în urma unei decizii a judecãtorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia. Astfel, creditorii nu si-au încasat nici sumele restante de la CEH, iar acum au rãmas si cu banii dati pentru a se înscrie la masa credalã.
Dosarul a rãmas fãrã obiect având în vedere faptul cã CEH a iesit din insolventã, cel putin temporar. Toate dosarele care erau înregistrate pe rolul Tribunalului Hunedoara si aveau ca obiect principal insolventa au primit noi termene de judecatã. Pentru dosarul în care se contestã tabelul preliminar al creantelor noul termen a fost stabilit pentru data de 17 august “având în vedere decizia Curtii de Apel Alba Iulia nr. 279/2016, în vederea restituirii dosarului de fond”.
În acest caz, creditorii rãmân deocamdatã cu banii dati, iar dacã CEH va intra în din nou în insolventã atunci acestia nu vor mai avea de plãtit acea taxã. Totodatã în cazul în care se constatã cã CEH nu mai intrã în insolventã, creditorilor li se vor restitui banii.
Potrivit, raportului fostului administrator judiciar, masa credalã acceptatã din prima a fost de 1,34 miliarde lei, valoare mai micã decât cea mentionatã în cererea introductivã, numai cã totalul creantelor invocate de creditori este mult mai mare – 2,66 miliarde lei, plus 30.708 euro si 5% dintr-un deviz de lucrãri. Tabelul preliminar include aproape 300 de creditori, unii cu creante de câteva sute sau mii de altei, altii cu zeci sau sute de milioane de lei, dar demnã de mentionat este situatia creantelor salariale. Astfel, conform evidentelor contabile, CASA DE INSOLVENTÃ GMC SPRL a admis suma de 8,34 milioane lei, care include o componentã numitã “adaos pentru concediu de odihnã” de 7,27 milioane lei, adicã în medie peste 1.000 lei/angajat.
Monika BACIU