Echipa PSD care îl sustine pe Lucian Resmeritã la Primãria Lupeni a spus cã acesta este candidatul ce a reiesit din 3 sondaje independente si cã acum nici nu mai are nevoie de campanie electoralã.
Practic, primãria va fi condusã de PSD, dupã cum afirmã si senatorul Cristian Resmeritã, cel care a fost primar înaintea fratelui sãu, iar decizia a fost luatã, dupã consultarea celor din oras.
„Nici nu dãm drumul la o campanie. Noi, prin activitatea pe care o avem, am încercat sã ducem organizatia de partid înspre cetãteni, ei sã vinã la noi si sã facem asa fel încât sã le rezolvãm problemele. Noi nu o sã facem o campanie electoralã, pentru cã, în foarte multe campanii, eu am auzit foarte multe lucruri trãsnite de la multi candidati, indiferent de alegeri”, a mentionat Cristian Resmeritã, senator PSD, rutinat prin multe campanii electorale pe care le-a câstigat mereu. Echipa care va conduce, în opinia PSD, primãria Lupeni, dupã 11 iunie, este formatã din Lucian Resmeritã si Iacob Mesaros, primar si viceprimar, cel din urmã fãcând un pas înapoi, în urma sondajelor de opinie. „Mi-am dorit sã candidez pentru postul de primar, am avut aceastã intentie si, pe de o parte, mi-am sustinut-o pânã la un punct, când am avut o discutie foarte fermã cã senatorul Cristian Resmeritã si am spus asa: dacã cel cu care mã mãsor are un vot înaintea mea, mã retrag, îl felicit si continuãm activitatea mai departe. Lucian nu a obtinut un vot înaintea mea, ci mai multe”, a afirmat Iacob Mesaros, primar interimar Lupeni. Lucian Resmeritã nu vrea sã divulge prea multe din proiectele sale, dar acestea au legãturã cu turismul din Straja, pe care îl va sprijini pentru a mentine locurile de muncã, cu mina Lupeni, cu curãtenia în oras si cu amenajarea acestuia la standarde normale. „Îmi doresc un oras curat, un oras în care sã nu mai vãd mizerie si am un proiect în acest sens. Am doar 35 de ani si sunt tânãr si am alãturi de mine fosti colegi de clasã, de liceu, care mã sustin si încearcã sã îmi dea o viziune modernã. Am alãturi proiectanti, arhitecti, care cautã sã creeze o anumitã imagine nouã a Lupeniului. Am nevoie de un peisagist, care sã încerce sã punã în valoare toate spatiile verzi pe care municipiul Lupeni le are si multe alte planuri ce vor revigora orasul”, a spus si Lucian Resmeritã, candidat la primãria Lupeni din partea PSD. Nu a detaliat foarte mult din proiectul pe care îl are în plan pentru viitorul Lupeniului, dar nu a uitat sã vorbeascã despre iluminatul public, sau investitiile în confortul turistilor de la Straja, care asteaptã un SPA, sau o salã polivalentã.
Diana Mitrache