Creditorii Complexului Energetic Hunedoara sunt chemaţi în instanţă. Este o procedură firească ce are loc în perioada insolvenţei. În data de 28 mai are loc termenul, cu menţiunea că înscrisurile să fie transmise anterior termenului de judecată. Este vorba de Legea 85/2014, ”contestaţie raport”. Producătorul de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara, controlat integral de stat prin Ministerul Economiei şi intrat în insolvenţă în noiembrie anul trecut, are datorii totale recunoscute de către administratorul judiciar provizoriu în valoare de 6,1 miliarde lei, cei mai mari creditori fiind instituţii şi societăţi ale statului, potrivit tabelului preliminar de creanţe al companiei. Suma depăşeşte cu mai mult de 1 miliard de lei estimările iniţiale ale conducerii Complexului. Astfel, cea mai mare creanţă împotriva Complexului este cea bugetară a Administraţiei Fondului de Mediu, în valoare de aproape 3 miliarde lei (2,938 miliarde lei), reprezentând în principal valoarea obligaţiilor de achiziţie de certificate CO2 nerespectate de către societate.
Sunt peste 400 de creditori care au fost notificaţi să-şi depună declaraţiile de creanţă, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 30 ianuarie. Cei mai mari creditori sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Administraţia Fondului de Mediu. CEH se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, în data de 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, printre aceştia numărându-se Direcţia Generală de Administrare Mari Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.
Cosmin BACIU