Traditiile de Crãciun din satele hunedorene sunt pãstrate cu sfintenie din mosi – strãmosi. În zilele de Crãciun, adicã în 25, 26 si 27 decembrie – majoritatea satelor hunedorene abundã în obiceiuri folclorice traditionale.
Cãlusarii – reprezintã un dans popular fecioresc, cu origine pre-romanã, fiind cel mai vechi si mai spectaculos dintre dansurile traditionale românesti. Ceata de cãlusari este formatã din 8 pânã la 20 de feciori, în functie de traditia localã si de numãrul feciorilor din sat, care colindã din casã în casã îmbrãcati în costum popular traditional.
Irozii sau craii, de asemenea un obicei folcloric traditional de Crãciun, vechi de 2000 de ani, ce interpreteazã “sceneta” în care este vorba de Nasterea lui Iisus, venirea Magilor urmãrind steaua cãlãuzitoare si întâlnirea lor cu Irod. Ceata de irozi sau de crai este formatã din 4-8 bãieti (în functie de traditia fiecãrui sat) cu vârste cuprinse între 12 si 14 ani, îmbrãcati în costum popular traditional.
Un alt obicei îl reprezintã Stelarii, vechi de 2000 de ani, ce vesteste Nasterea Mântuitorului. Ceata de stelari este formatã din 7-10 copii cu vârste cuprinse între 7 si 10 ani. Au ca semn particular steaua împodobitã, în unele sate copii fiind îmbrãcati în costum popular traditional.
Cetele de cãlusari, irozi si stelari merg în zilele de Crãciun în satele hunedorene de la o casã la alta si colindã atât în stradã, cât si în gospodãriile oamenilor. Acest eveniment face ca atât locuitorii satului cât si invitatii aflati în sat sã urmeze cetele. În casele unde sunt fete de vârste apropiate bãietilor din cete, acestia le “joacã”, formând perechi mixte.
În satele din Valea Jiului la loc de cinste stã obiceiul pitãrãilor, denumit astfel dupã colãcelul primit de la gazde, care se pierde în negura timpului. Se spune cã pitãrãii dateazã chiar de pe vremea dacilor, iar steagurile purtate de cete ar putea fi inspirate din cele ale legiunilor romane. În fiecare an, în Ajun de Crãciun, feciorii satului, care s-au pregãtit din timp, ridica steagurile anume aranjate dupã datina si pornesc la colindat încã din zorii zilei. Steagurile sunt minutios împodobite cu mãrgele, ciucuri, coronite de flori si basmale, ca sã arate cât de mândru este cel care îl poartã, iar colindãtorii sunt îmbrãcati în mod obligatoriu în costume populare traditionale. Colindul pitãrãilor pleacã de la bisericã, unde preotul îi binecuvânteazã, si se opreste seara târziu la o casã aleasã din vreme, unde tinerii petrec cu gazda pânã dimineata. Pe lângã colacii traditionali, pitãrãii primesc nuci, mere, dulciuri, dar sunt întâmpinati si cu sticle de tuicã împodobite si ele de sãrbãtoare, pentru ca astfel colindul sã fie rãsplãtit de gazdele primitoare. Localnicii cred cã, dacã nu primesc colindãtorii, risca sã îsi atragã tot rãul si blestemele asupra gospodãriilor lor, iar în anul care vine nu vor avea parte nici de animale si nici de roadele pãmântului.
Obiceiul pitãrãilor din Valea Jiului pare mai degrabã un rât al fertilitãtii, iar despre colindãtori se crede cã aduc prosperitate si noroc gazdelor, astfel ca cetele sunt primite cu strigãte de bucurie si cu daruri. În curtea casei se încing horele, în acompaniament de fluiere si strigãturi traditionale.
Localitatea Jiet este una în care colindul pitãrãilor se pãstreazã nealterat de sute de ani, la fel ca si strigãturile ce însotesc “învârtita jieneasca”: “Cat îi Soarele de sus / Pitãrãi ca-n Jiet nu-s / Cu feciori inalti-frumosi / si la minte sãnãtosi / Cat îi Soarele de mare / La Jiet întâi rãsare”, striga cetele de pitãrãi versurile învãtate de la cei mai în vârstã, care la rândul lor au fãcut parte din aceste cete de colindãtori.
Si, pentru ca anul care vine sã le meargã si mai bine, gospodarii ascund în podul casei sau în grajduri seminte legate într-un batic, iar dacã pitãrãii le gãsesc înseamnã cã gazdã va avea noroc si belsug. În rândul pitãrãilor disciplina este foarte severã si nici unul dintre colindãtori nu are voie sã cearã mai mult decât dãruieste gazda. Dupã ce stãpâna casei le da darurile, pitãrãii si le împart în mod egal si apoi se strâng în mijlocul curtii, unde învârt o horã strãbunã.
Carmen Cosman
