Câteva sute de sarmale au fost pregãtite la Cassa Pollicino pentru copiii de aici. E modul în care, înainte de Crãciun, copiii sunt primiti la masã cu totii.
Asta, pentru cã, de câteva sãptãmâni, toatã lumea se pregãteste de serbarea dedicatã lui Mos Crãciun si cu podoabe pentru brad.
„Este încã un Crãciun si un motiv de bucurie pentru noi. Am avut masa traditionalã, copiii sunt încântati si noi asteptãm, ca în fiecare an, cu bucuria din sufletul unui copil, Crãciunul. Vineri va fi serbarea dedicatã sãrbãtorilor de iarnã si cu aceasta încheiem acest an de activitate”, a spus Florentina Presecan, director Cassa Pollicino. Bucãtãresele au fost ajutate de primarul din Petrosani, singurul care vine an de an sã dea o mânã de ajutor la acest centru pentru copii.
„Ca în fiecare an, domnul primar ne ajutã si pe noi si la împachetat sarmale si la împãrtirea lor la mese, iar de aceastã datã am fãcut 450 de sarmale”, a spus Corina Perta, una dintre bucãtãresele care au pregãtit masa de Crãciun din Casa Pollicino.
„În fiecare an vin la Pollicino de sãrbãtori. E în apropierea nasterii Mântuitorului si fac sarmale cu care îi servesc pe cei mici”, a explicat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, activitatea la care a luat parte în aceastã zi, la casa în care sunt gãzduiti copiii din mai multe orase ale Vãii Jiului. Masa de Crãciun este luatã ca în familie la Pollicino, locul ce a devenit o a doua casã pentru cei mai multi dintre cei ce vin zilnic. Sunt copii cu diverse deficiente, ori care provin din familii sãrace, iar la Pollicino învatã tot ce le foloseste în viatã. În plus, tratamentele si terapiile de aici sunt tot ce au nevoie, ca sã se recupereze fizic si psihic, iar masa de Crãciun este exact ca în familie, cu sarmale, cozonac si colinde.
Diana Mitrache