Costel Avram pleacă din Consiliul Local al municipiului Petroșani. Este decizia pe care a luat-o, deși a fost ales pe listele PSD și, în campania pentru alegerile locale a fost principalul contracandidat al lui Tiberiu Iacob Ridzi. Avram este singurul consilier care nu a depus jurământul la momentul învestirii noului Consiliu Local de la Petroșani și acum spune că nici nu va face asta. Motivul este legat de lege, care nu îi permite acum să mai fie și ales și funcționar public.
„Acum vă fac o destăinuire. Nu am venit să depun jurământul la Petroșani, pentru că exista asupra mea o posibilă incompatibilitate. Puteam să vin, dar am avut discuții cu cei de la ANI, iar acum zic clar că luni, cel târziu, îmi voi depune demisia din funcția de consilier pentru a nu intra într-o stare de incompatibilitate”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Costel Avram spune că și-a dorit mult să ajungă în Consiliul Local de la Petroșani și a militat aprig pentru asta, însă, legea nu îi va mai permite asta.
„Modificarea Codului Administrativ arată că personalul contractual are incompatibilitățile funcționarului public. Eu fiind din rândul personalului contractual, înseamnă că mă asimilez cu incompatibilitățile funcționarului public, iar funcționarul public nu are voie să fie ales. Având în vedere că eu sunt ales în urma alegerilor din 27 septembrie, îmi voi da demisia din funcția de consilier local la Petroșani”, a mai precizat Avram.
Costel Avram a fost recent reconfirmat de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor în funcția de administrator public al județului Hunedoara. Din acest motiv nu va putea fi pe lista consilierilor locali aleși. Următorul pe lista PSD pentru Consiliul Local Petroșani este Cristian Sîrbu.
Diana Mitrache