În era mecanizării, cosașii au devenit personaje de poveste, rar întâlnite, iar iarba proaspăt trecută de tăișul ascuțit al uneltelor, o frumoasă amintire. O spun momârlanii, singurii și ultimii care au rămas să facă acest procedeu manual, iar cei care veneau în anii trecuți ca să fie tocmiți cu ziua de lucru la piață, au dispărut fără urmă.
Până nu demult, zeci de oameni veneau din județe limitrofe, ori chiar de prin Maramureș, să fie tocmiți cu ziua la lucru, în Valea Jiului, pimeau bani frumoși pe ziua de lucru, o masă și plecau acasă mulțumiți. Numai că nu doar ei au dispărut, ci și cosașii autentici, care au pierdut coasa în lupta cu tehnologia modernă.
Noi i-am găsit pe cei care încă mai dau startul zilei de coasă în aceste zile.
„Mai demult coseam iarba cu coasă. Când aveam 13, 14 ani, eu coseam cu coasa. Acum ne-am modernizat și noi. Avem cositori mecanice. Dar noi suntem tot cu grebla, manual, cu furci”
„Începe de la 1 iulie, în forță și va fi greu, căldură mare. Noi spunem Doamne dă să fie soare pentru noi, că ne ajută. Dar îi bună și ploaia, că mai stăm câte puțin să ne odihnim. Ne trezim la 4, sau 5 dimineața și lucrăm până seara când se întunecă”, mi-a spus un momârlan din Slătinioara.
„Nu mai vin cosașii din Maramureș. Ei ne erau de mare ajutor. Eu i-am prins când le dădeam 2 kilograme de lână la ziua de coasă, la maramureșeni. Și acum aruncăm lâna, sau îi dăm foc. Acum nu mai avem pe cine angaja. Nu mai muncește nimeni acum. Stau pe ajutor social și noi cred că, încet-încet o să renunțăm”, afirmă un alt cosaș.
Bărbații aceștia de pe Slătinioara, din satul de la poalele Parângului, s-ar putea să fie ultimii pe care îi mai vedem la coasă, cu furca și grebla. Munca este istovitoare și animalele trebuie hrănite și la vară.
„Am suprafață mare, mare. Fac undeva la 10 -14 clăi de fân, depinde. Cărăm fânul cu parii. Să veniți o dată să vedeți cum e ziua de lucru la fân și atunci aflați prețul laptelui”, mi-a spus un alt bărbat, cosaș.
„De la 4, au 5 dimineața vin la câmp, și cosim până la ora 8 sau 9, când începe căldura. Apoi îl împrăștiem. Stă așa o oră – două. Apoi iar îl întoarcem. Seara îl strângem și a doua zi iar e același procedeu. Două, trei zile. Și același procedeu îl facem pe toate ogoarele două luni jumate de acum înainte. Pe la 1 septembrie terminăm”, spun oamenii.
După Sfântul Petru și Pavel începe perioada la fân și oamenii spun că, an de an, constată că munca aceasta aproape că nu mai rentează deloc.
„Avem vitele la pădure, foarte departe. Nu se merită deloc. Dar noi așa am fost crescuți și ne place să muncim”, au mai spus oamenii.
Cosașii, ultimii care au mai rămas la noi, vin și ei cu motocoase, uneori, că au mult de lucru și, cum nu mai găsesc ajutoare, apelează la noile tehnologii. Sunt cei care cresc vite și îi vom găsi la paști cu miei la piață, sau cu lapte ori brânză de vacă proaspătă, la piață.
Diana Mitrache
