Ca într-o fabrică se lucrează la preparația Coroiești și singurii care fac asta sunt hoții de fier vechi. Zgomote specifice tăierii cu flexul, poarta luată pe sus, sub privirile nepuntincioase ale paznicilor, clădiri sparte și chiar distrugeri necontrolate, au loc cât e ziua de lungă. Mai mult, hoții și-au făcut un cartier general într-o hală, în care fac și focul să se încălzească.
Cel puțin 50 de oameni sunt în pericol la preparația Coroiești, unde legea o fac hoții de fier vechi, Aceștia nu se mai tem de nimic și, mai mult, au ajuns să amenințe paznicii.
„Au devastat pur și simplu. Poarta de la intrare au smuls-o din suport și au ajuns să ia și capacele de canal. Plus că au început și au distrus efectiv toată clădirea din spatele clădirii de birouri. Cea mai mare problemă este, însă, faptul că au amenințat oamenii. La poartă sunt niște doamne. Ce să facă ele la 50 -100 de persoane care dau atacul? Cred că sunt toți pe mână cu poliția, pentru căm de fiecare dată când sunăm, poliția vine cu girofarurile și semnalele acustice. Și cine e prostul să stea?”, a spus Dorin Vezure, lider sindical la Preparația Coroiești, oripilat de ceea ce a găsit, luni dimineață, la preparație.
Polițiștii au fost chemați ultima dată duminică seara, iar atunci pentru că personalul de pază a observat că hoții au intrat într-o clădire pe care încă o mai folosesc.
„În data de 3 ianuarie, în jurul orei 17,20, poliția municipiului Vulcan a fost sesizată telefonic. Echipajele sosite la fața locului au constatat că, persoane necunoscute au pătruns, prin spargerea unui geam, în clădirea administrativă de unde au sustras o aerotermă electrică. Urmează ca prejudiciul să fie stabilit ulterior și în cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat și prinderea autorilor. Apelurile sunt foarte dese, dar poliția încearcă să prevină asemenea infracțiuni”, a precizat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara .
Situația este cunoscută și, la nivelul municipiului Vulcan, toată lumea știe că la preșeparația Coroiești hoții sunt la ei acasă.
„Toată lumea știe că, de o bună perioadă de timp, sunt foarte multe persoane care participă la dezmembrarea a ceea ce a fost preparația Coroiești. Zilnic avem foarte multe apeluri și către poliția locală și cea națională, prin 112, prin care angajații CEH ne cer sprijinul, pentru combaterea acestor acțiuni. Cert este că poliția pare copleșită, ca să nu zic depășită”, a adăugat și Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Preparația de aici a fost modernizată prin programul demarat în martie 2000, când Guvernul român a contractat un credit de 137 de milioane de dolari de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională. Din care pentru Preparaţia Coroieşti s-au alocat 16 milioane de dolari. Toate investițiile sunt acum tocate cu ciocanul și dezmembrate cu flexul, iar cei de la CEH nu sunt străini de situație.
„Zilele trecute au fost o grămadă de probleme acolo. Sunt oameni certați cu legea, care vin, fură și fac fel de fel de nelegiuri. Am luat legătura cu prefectul județului și i-a solicitat sprijin și am promisiunea că începând chiar de luni, după amiază, vor fi jandarmi care să patruleze în zonă. Asta, pentru că pur și simplu noi nu mai facem față. Sunt foarte mulți hoți, care intră în curțile noastre și fură tot ce apucă. Sunt organizați, sunt mulți”, a spus Cristian Roșu, admi-nistrator special la CEH.
Hoții erau luni, dimineață, peste tot. Nu s-au sinchisit nici de paznici, nici de alți oameni care îi priveau. Erau echipați cu utilaje de tăiere a fierului vechi și luaseră chiar poarta de fier de la intrare. În hala în care adunau bucățile tăiate, au făcut chiar și focul ca să se încîlzească și nimeni nu părea să îi deranjeze.
Diana Mitrache