Z ilnic, poliția, jandarmii și paznicii ajung la fosta Preparație de Coroiești, din care a mai rămas o singură clădire în picioare.

Paznicii cer ajutor, în timp ce polițiștii spun că au aproape 100 de dosare în lucru, aici. Și, din păcate, situație este, parcă, fără ieșire.
Fosta Preparație de la Coroiești arată ca o zonă părăsită și demolată pe alocuri. Asta, pentru că o singură clădire mai este intactă și nu demolată, cea a paznicilor. Iar de la Complexul Energetic Hunedoara au ajuns să plătească și pază armată. „Am reușit să avem acolo post de pază armat, pentru că făceam pază cu oamenii noștri și lor le era teamă să se pună cu hoții. Și cu tot cu pază, se întâmplă acolo un flagel. Zilnic se fură acolo, cu camioanele. Nu știu cum va fi stopat”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Și poliția vine zilnic pe acolo, iar pe unii i-a prins chiar în flagrant. Se aleg cu dosare, dar nicidecum nu sunt descurajați. „De la începutul acestui an, au fost întocmite 88 de dosare de cercetare penală din care 85 pentru furt sau furt calificat, dar și de distrugere sau chiar o moarte violentă. A murit un cetățean care, probabil, în timp ce era la furat, a căzut și a decedat. Dintre cele 85 de dosare, 38 au fost doar tentative de furt, pentru că nu s-au finalizat și 28 au fost pentru prinderea în flagrant a unor persoane, care sunt în
continuare cercetate”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Hoții fac, la Coroiești, legea. Tot ei amenință și paznicii și sunt atât de bine organizați, cu propria lor pază, încât cei care anunță la 112 prezența lor, riscă ei să fie amendați.
„Am ajuns în situația în care oamenii noștri anunță furturile și poliția vine și ne amendează tot pe noi, că nu a găsit hoții la fața locului. Și primim noi amendă că am anunțat aiurea. Aproape te îndeamnă să nu îi mai anunți”, susține Cristian Roșu.
Polițiștii spun, însă, că la Poliția Vulcan nu există un astfel de dosar și că e posibil ca anunțul să fi fost dat de cineva din altă locație și, ca atare, nu s-a potrivit cu realitatea din teren. „Nu am cunoștință despre astfel de situații, dar este posibil, pentru că legea permite ca, în cazul unui apel abuziv la 112, să fie sancționați contravențional”, a preczat și Bogdan Nițu.
La fosta preparație, hoții lucrează pe schimburi, au utilaje performante și ies pe locul de unde tot ei au furat poarte, cu mașini încărcate, ori căruțe. Aproape că nu mai există bucăți de fier ori alte materiale ce pot fi valorificate, iar de la CEH, care se aleg doar cu paguba, nu vor avea ce să mai recupereze, când vor fi perfectate actele ce vor permite demolarea.
Diana Mitrache